Americani �nvinsi de rom�ni la Tribunalul Neamt
• dou� familii din Roman riscau s� fie evacuate din cas� de urmasii fostului proprietar • acestia au cump�rat casa �n 1997, c�nd nu se stia c� exist� un mostenitor �n Statele Unite • instanta romascan� a dat dreptate mostenitorilor, dar Tribunalul Neamt a anulat sentinta • Tribunalul Neamt a dat c�stig de cauz� romascanilor care locuiesc �n imobilul de pe strada CA Rosetti, nr. 13, admit�nd apelurile declarate de cele dou� familii �mpotriva deciziei judec�torilor romascani de a retroceda casa mostenitorilor. Astfel, Dumitru si Elena Timofte, precum si Maria Iacob si Lucia-Laura V�caru, pot sta linistiti �n casa revendicat� de americanii Virgil Duncan, Dan Duncan si Aneta Segal. Mai mult, mostenitorii celor care au detinut imobilul au fost obligati de instanta pietrean� s� pl�teasc�, cu titlu de cheltuieli de judecat� la fond si �n apel, aproape 100 milioane lei vechi. Dumitru Timofte, profesor pensionar si sotia sa, Elena, fost asistent medical farmacie, precum si vecinii lor, cu care �mpart imobilul de pe CA Rosetti la nr.13, au pierdut primul proces, cel de la Judec�toria Roman. Locuinta a fost nationalizat� conform decretului 92/1950, pe vremea aceea apartin�nd unei familii de evrei, Manea si Sali Ifrim, ce au emigrat si au murit �n Israel. Judec�torii romascani, odat� �nceput� disputa �n instant�, au descoperit c� nu ar fi fost �ntrunite conditiile pentru nationalizare, asa c� imobilul nu ar fi apartinut niciodat� statului. Sotii Timofte si-au cump�rat jum�tatea de cas� de la fostul Goscom, �n 1997, pentru 25 milioane lei, o sum� mare la acea vreme, cu care s-ar fi putut cump�ra dou� apartamente, fiind asigurati de la Prim�rie c� nu ar fost nici un fel de problem� juridic�. Instanta romascan� a redat imobilul mostenitorilor, Aneta Segal, una dintre fiicele proprietarilor si Dan si Virgil Duncan, nepoti, iar sotii Timofte ar fi trebuit si s� pl�teasc� 60 de milioane cheltuieli de judecat�. �n aceste conditii, cei evacuati au �naintat apel la Tribunalul Neamt, pe care l-au c�stigat, dar procedura judiciar� prevede c� se poate ataca cu recurs hot�r�rea judec�torilor pietreni. Judec�torii romascani au fost pusi �ntr-o situatie dificil�, deoarece, dup� ce se p�rea c� va prevala faptul c� sotii Timofte au fost cump�r�tori de bun� credint�, au dat un verdict �n functie de jurisprudenta european�, care presupune dreptul suveran al proprietarului. „Recomandarea Curtii Europene este de a aborda astfel lucrurile, adic� s� se ia �n considerare buna credint� a cump�r�torului numai dac� acesta poate dovedi c� a f�cut demersuri pentru a se informa cu exactitate de situatia imobilului. Ori, �n aceast� spet�, cump�r�torul nu a adus nici un document care s� arate c� a �ncercat s� l�mureasc� situatia casei, asa c� prevalent r�m�ne dreptul de proprietate. Am constatat si c� statul nici m�car nu a fost �n proprietatea constructiei, deoarece nu au fost respectate prevederile decretului 92/1950 privind nationalizarea, care spunea c� s�nt nationalizate casele fostilor industriasi, pe c�nd Manea Ifrim era portar, iar sotia, Sali, era casnic�, la acea vreme. Hot�r�rea nostr� a fost anulat� la apel, de Tribunalul Neamt, dar c�ile de atac nu s�nt epuizate, mostenitorii ar putea face recurs, la Curtea de Apel Bac�u“, a declarat Cristian B�rjovanu, presedintele instantei romascane. Lucrurile �n acest dosar au fost �ncurcate si de prim�rie, care, �n 1995, la solicitarea de retrocedare a mostenitorilor, a r�spuns c� imobilul ar fi fost demolat si c� acolo s�nt construite blocuri. Ulterior, dup� ce casa fusese cump�rat� de fostii chiriasi, familiile V�caru si Timofte, mostenitorii au initiat actiunea de anulare a nationaliz�rii si a prelu�rii imobilului de c�tre stat, pentru ca apoi, �n cursul procesului, s� cear� instantei romascane anularea v�nz�rii, ceea ce au si obtinut
|