Laminorul a zburdat cu Petrolul Berca
Laminorul continu� pasa bun� si a obtinut a treia victorie consecutiv�, vineri, 3 aprilie, pe propriul teren, �n dauna celor de la Petrolul Berca, de care au trecut cu 3-1. Formatia oaspete a reprezentat cea mai bine clasat� echip� pe care au �nt�lnit-o romascanii de la startul returului si, din fericire pentru ei, duelul cu Berca a coincis cu una dintre cele mai concludente prestatii din acest campionat. Cel putin �n prima repriz� romascanii si-au dominat clar adversarul si ghinionul a f�cut ca scorul la pauz� s� fie doar 2-0. Laminorul a demarat �n tromb� deoarece Harbuzaru a deschis scorul foarte repede, �n minutul opt, cu un sut splendid de la aproximativ 20 de metri care l-a l�sat masc� pe portarul advers. A fost, de fapt, �nceputul recitalului v�rfului romascan care poate fi declarat f�r� teama de a gresi omul meciului din moment ce a stat si la originea golului trei. �n minutul 25, Vulpe, sosit �n aceast� iarn� de la B�rlad, a fost omul potrivit la locul potrivit pentru a �nscrie practic cu poarta goal� dup� un sut al lui P�trascu, respins �n extremis de portarul oaspetilor. Petrolistii au iesit de la cabine ceva mai montati, probabil si din cauza intr�rii �n teren a lui Romic� Bunic�, fostul juc�tor al Gloriei Buz�u si actualul antrenor al celor de la Berca, reduc�nd din diferent� �n minutul 65 c�nd au profitat de o ezitare a romascanilor la un corner b�tut pe coltul scurt. Dar P�trascu a adus linistea �n tab�ra gazdelor �n minutul 72, c�nd a reluat cu capul, din plonjon, pentru 3-1, dup� o lovitur� liber� b�tut� excelent de Harbuzaru. „Dup� rezultat pare un joc lejer dar nu a fost chiar asa pentru c� am �nt�lnit o formatie cu juc�tori care au evoluat �n prima lig� a fotbalului rom�nesc, cu personalitate si bune posibilit�ti de exprimare �n teren. Noi am �nceput foarte bine partida si am luat destul de devreme un avantaj de dou� goluri care ne-a dat sigurant� �n joc“, a declarat Costel Enache.
|