De-un veac, la Farcasa

• Elena Fedeles Balan, din Farcasa, fost aniversatã, joi, 15 ianuarie, la ďż˝mplinirea unui secol de viatã, de cãtre familie, autoritãti si politisti • bãtrďż˝na si-a pierdut vederea acum zece ani • ďż˝n ciuda vďż˝rstei si a problemelor de sãnãtate, centenara nu pierde nici o sãrbãtoare religioasã din calendar si tine cu sfintenie toate posturile de peste an n

Elena Fedeles Balan, din Farcasa, a ďż˝mplinit, joi 15 ianuarie, vďż˝rsta de o sutã de ani. O istorie ďż˝ntreagã, adunatã acum de un om chircit, slãbit de ani si de cďż˝te a avut de tras ďż˝ntr-un veac de existentã. Si dacã e sã ďż˝i asculti povestea vietii celei mai vďż˝rstnice persoane din Farcasa, ai ce afla. Bãtrďż˝na a prins de toate la viata ei - si rãzboaie, si foamete, a ďż˝nmormďż˝ntat doi soti, un copil, a muncit din greu sã ďż˝si ďż˝mbrace copiii si sã hrãneascã singurã sapte guri rãmase acasã, ďż˝n vreme ce tatãl era pe front.

Am aflat de aniversarea centenarului bãtrďż˝nei Elena din Farcasa de la primarul comunei, Cristinel Vasile Gheorghiu, care la rďż˝ndul lui a fost atentionat de cãtre secretara primãriei despre eveniment. Asa cã autoritãtile locale au pus la punct un plan, fãcďż˝ndu-i o surprizã bãtrďż˝nei fix de aniversare. Primãria Farcasa a asigurat tortul si sampania festivã, iar alesul localnicilor a fost cel care i-a ďż˝nmďż˝nat o diplomã care atestã faptul cã Elena Fedeles Balan este cea mai vďż˝rstnicã persoanã din comunã. „Mã simt onorat cã am avut sansa de a participa la o astfel de aniversare. Este un eveniment care nu se ďż˝ntďż˝lneste prea des si noi, fãrcãsenii, ne mďż˝ndrim cã avem alãturi o persoanã care a ajuns la vďż˝rsta de 100 de ani. Mai sďż˝nt cďż˝teva bãtrďż˝ne ďż˝n sat, care peste patru, sase ani, sau chiar putin mai multi, ar putea ajunge la un secol de existentã. Ne dorim ca acest eveniment sã se repete si noi sã fim partasi, alãturi de familiile sãrbãtoritilor. Le urãm rudelor doamnei Elena sã se bucure si de acum ďż˝ncolo de bãtrďż˝nã, iar sãrbãtoritei ďż˝i dorim multã sãnãtate“, a declarat primarul Cristinel Gheorghiu, la „petrecerea surprizã“.
ďż˝nainte de a ajunge musafirii, bãtrďż˝na fusese „gãtitã“ de cãtre cei din familie special pentru aceastã ocazie. Si ďż˝i pusese fiica sa costumul national, cu o vechime de peste 50 de ani, realizat de bãtrďż˝nã cu mďż˝na ei. Centenara stãtea la marginea patului, tremurďż˝nd de bãtrďż˝nete, dar sumedenia de nu o ďż˝ncurcã sã aibã ďż˝n continuare mintea lipsede. Chipul ďż˝i e subtiat de cele zece decenii duse. Cu mďż˝inile tremurďż˝nde a tinut cupa de sampanie, pentru a o ciocni toti cei prezenti ďż˝n jurul ei. La un moment dat a cerut sã i se ia paharul din mďż˝nã, pentru cã obosise sã stea ďż˝ncordatã cďż˝teva minute ďż˝n sir. Mai trist e cã femeia nu vede de zece ani si atunci tot ceea ce putea „simti“ erau vocile din preajma sa; cele care erau mai puternice, pentru cã nici cu auzul nu stã prea bine...

6 copii, 18 nepoti, 43 de strãnepoti si 18 strã-strãnepoti.

Fiica ei, Paraschiva, ďż˝n vďż˝rstã de 67 de ani, ďż˝i spunea cu voce ridicatã despre cei care erau de fatã. ďż˝n jurul aniversatei se adunaserã si doi feciori, nepotul - paroh la Grinties si cel mai mic dintre fiii acestuia, ďż˝n vďż˝rstã de doi ani. Dar aveam sã aflãm ca familia femeii e mare si are cinci generatii. Elena Fedeles are sase copii din viatã, care la rďż˝ndul lor au dat nastere la 18 copii. Acestia, la rďż˝ndul lor, au 43 de copii care au si ei 18 mostenitori. Altfel spus, bãtrďż˝na are 6 copii, 18 nepoti, 43 de strãnepoti si 18 strã-strãnepoti. Dar grija fiecãruia o poartã. ďż˝n ciuda celor o sutã de ani pe care ďż˝i duce pe umeri, mãtusa Elena stie cu exactitate care sďż˝nt toti cei care se trag din sďż˝ngele ei si, din cďż˝nd ďż˝n cďż˝nd ďż˝ntreabã dacã „ciala sau ciala n-o mai fãcut vreunul“. „ďż˝ntreabã de fiecare dintre noi ce facem, pe unde sďż˝ntem, ce ne fac copiii si dacã nu s-a mai nãscut vreunul ďż˝n familie. ďż˝i stie pe toti cu exactitate. Nu pierde nimic. Stie la perfectie sãrbãtorile din calendar, desi de zece ani n-a mai vãzut lumina zilei. Numai o auzi: «Trebe sã fie sãrbãtoarea cutare de-acu’». Sau intrãrile ďż˝n posturi - le stie fãrã probleme. Si posteste cu sfintenie. An de an primeste Sfďż˝nta ďż˝mpãrãsanie. De-atďż˝t de multe ori ne-am speriat cã moare... Dar de fiecare datã, cu credintã ďż˝n Dumnezeu si cu rugãciune, si-a revenit. Acum 24 de ani s-a simtit tare slãbitã. Am adus-o la noi de la Borca, acolo unde avea ea casã cu al doilea sot, mort si el de multã vreme. I-a fost rãu si s-a gďż˝ndit cã moare. S-a apucat de tesut prosoape pentru ďż˝nmormďż˝ntare. Dar Dumnezeu i-a mai dat zile. Pãstrãm cu sfintenie prosoapele si ce a mai pregãtit cu mďż˝na ei, pentru cã vrea sã dãm de pomanã lucruri muncite de ea cďż˝nd o fi sã moarã. Nu vrea nimic cumpãrat. ďż˝ntr-un an, pentru cã trei sãptãmďż˝ni n-a mďż˝ncat nimic, am crezut iar cã moare. Ne-am pregãtit cu una, cu alta, i-am fãcut sicriul, si Dumnezeu ne-a mai lãsat-o lďż˝ngã noi“, a povestit Paraschiva, cel mai mic copil al mãtusii Elena.

Despre rãzboi si anii de foamete

100 de ani de viatã ďż˝nseamnã foarte multã suferintã. Mai mult la propriu decďż˝t la figurat. Elena Fedeles a avut de ďż˝nfruntat rãzboiul cu sapte copii care i se tineau de poale, pentru cã unul i s-a prãpãdit de mic. ďż˝n 1939, dupã ce Dumnezeu ďż˝i dãduse o casã de copii, bãrbatul i-a plecat pe front. ďż˝si aminteste de asta fiul Vasile, un bãrbat care ďż˝n ciuda vďż˝rstei - 81 de ani - nu aratã a avea mai mult de 65. Cam aceeasi apreciere o facem si fatã de celãlalt fiu - Dumitru, de 72 de ani. „Tata a plecat ďż˝n concentrare ďż˝n ‘39. A stat un an la Nistru, apoi ďż˝n 1940 a venit la Prut si ďż˝n ‘41 a venit rãzboiu’. A ajuns ďż˝n Crimeea. Apoi a venit acasã, da’ era bolnav. Cãpãtase o bãtaie la inimã, dupã un mars fortat. Degeaba ne-am chinuit sã-l salvãm, pentru cã pe 25 aprilie 1947 a murit la Spitalul Hangu, pe care ďż˝l construise regele Ferdinand. Am vďż˝ndut boii si oile ca sã luãm medicamente pentru el. Dar n-a mai fost nimic de fãcut... “, a povestit cel de-al doilea fiul al bãtrďż˝nei, Vasile. Fratele mai mare, Ion, de 83 de ani, nu era prezent la aniversare. Era asteptat duminicã, 18 ianuarie, cďż˝nd „gazdele“ planificaserã sã cheme toatã familia.
Dumitru a povestit cum ďż˝n timpul foametei din 1947 coaja de pe copaci le-a fost sursa de hranã. „Din ‘47, mama a rãmas vãduvã. A stat pďż˝nã ďż˝n 1954 fãrã sã aibã vreun leu ďż˝n casã. Am trãit ca vai de noi. Greul ďż˝ncepuse din 1939, de cďż˝nd plecase tata ďż˝n concentrare. Am mďż˝ncat ďż˝n anii aceia scoartã de pe copaci, mãcinatã. Umblam dupã scoarta de ulm ca sã facem mãmãligã. Din secarã, cďż˝nd fãcea mama de mďż˝ncare, ni se pãrea cã iese cozonac. Am trãit si cu ciucãlãi mãcinati. Duceam la mãcinat porumbul ďż˝ntreg si iesea un fel de urluialã, de care se dã acu’ la porci. Asa am trãit. Noi ďż˝ncepusem sã crestem. Cel mai mic avea 5 ani, iar cel mai mare, 19. Dupã ‘47 a venit foametea si a fost altã nenorocire pe capul nostru. Da’ noi, bãietii, ďż˝ncepusem sã muncim la pãdure si primeam sapte kilograme de mãlai pe sãptãmďż˝nã. Jumãtate aduceam acasã pentru cei care rãmãseserã cu mama. ďż˝mi amintesc cã ďż˝n 1942, de Paste, am primit douã kilograme de fãinã de grďż˝u. Vai ce ne-am mai bucurat atuncea“, a povestit Dumitru.

De douã ori pe patul spitalului, ďż˝ntr-un secol de viatã

ďż˝n ciuda acestor multe greutãti pe care le-a ďż˝nfruntat de-a lungul timpului, mãtusa Elena nu a avut nevoie de doctori. Trupul ei s-a ďż˝ntretinut astfel cã ďż˝n 100 de ani a fost nevoie sã stea prin spitale doar de douã ori. Si niciodatã cďż˝nd a adus pe lume copii. Femeia n-a avut timp sã se caute la viata ei si a crezut cã doar ďż˝nfruntďż˝nd greutãtile proprii, devine mai puternicã. Si asa a fost. Acum, desi anii si bolile au fãcut ca din ea sã rãmďż˝nã numai o „mďż˝nã de om“ refuzã categoric orice pastilã. Considerãm cã am aflat destule amãnunte demne de laudã din viata femeii. Asa cã ďż˝ncheim convorbirea cu feciorii si fiica de la care am aflat bune si rele. La final, feciorul Ion tine sã adauge, parcã dorind sã-si arate respectul pentru cea care i-a dat viatã: „Mama a fãcut totul pentru noi. Ea a ďż˝mbrãcat casa. A tesut ca sã avem pe pereti si pe jos. A tors si a ďż˝mpletit, ca sã avem ce purta. Tesea mereu. Prãsea un hectar de pãmďż˝nt, douã prãjini de cďż˝nepã pe care o prelucra manual, o topea si ďż˝mprãca sapte copii. Fãcea si fete de pernã, si sumane, si oghele... Totul era fãcut de mďż˝na mamei. Porcul nu se pďż˝rlea ca acuma, la lampã. Se jupea si din pielea lui se fãceau opinci cu care umblam. Cďż˝nd a plecat tata ďż˝n rãzboi am rãmas acasã atďż˝tia copii... Si avea mama pe cap si 20 de oi, doi boi si vaci. Iaca asa a fost mama noastrã cďż˝nd noi eram copii. Si ne-a crescut pe toti. Acu’ mai sďż˝ntem sase. Si ne rugãm pentru sãnãtatea noastrã“.