Comertul la condicutã, sf�nt pe la cr�sme si buticuri
• sãrãcia din zona Roman a �nflorit si mai mult comertul pe „caiet“ • majoritatea magazinelor si cr�smelor din zonele mãrginase sau chiar din centru, de teama falimentului, oferã produse pe credit • condicuta este bucuria, dar, la salariu sau pensie, si spaima multora n
Sãrãcia accentuatã din Roman a generat o nouã formã de comert, pe zi ce trece tot mai „�nfloritor“. Cel la condicutã. �n pericol de a-si �nchide dughenile din cauza supermarketurilor si a taxelor si impozitelor �mpovãrãtoare, �ntreprinzãtorii, �n special cei din zonele mãrginase, au acceptat tacit v�nzarea unor produse clientilor pe �ncredere cu �nscriere pe „caiete“. De asemenea, ofertantii de plãceri iluzorii, cr�smarii, au �mbrãtisat, la r�ndul lor, aceeasi formã de mentinere a clientilor. Fiecare proprietar de magazin mixt, bar, chiosc, si-a format, �n timp, un anumit numãr de clienti fideli, �n special, pensionari sau oameni care nu c�stigã mai mult de 300-400 de lei lunar. Receptivi la doleantele oamenilor, patronii s-au g�ndit cã oferind posibilitatea amãrãstenilor de a mai supravietui, de la un ajutor social la altul, de la o pensie la urmãtoarea, de la o alocatie complementarã la alta, vor putea avea asigurat un dever, care sã aducã un minim de profit. „P�nã a introduce moda cu datul pe credit p�nã la pensie, sau salar, am observat cã erau �n activitatea magazinului perioade moarte. Marea majoritate a clientilor, fiind de prin zonã, si stiind �n general pãsurile lor, am acceptat sã-i astept la platã c�teva zile, p�nã c�nd vor �ncasa pensiile, salariile sau ajutorul social“, a explicat inedita metodã un comerciant din zona Bulevardului Republicii. Nu conteazã dacã deseori amãr�tul se trezeste cã are de achitat mai mult dec�t �si fãcuse el calculele. „Stiu cã fetele de la chiosc, mai «indexeazã» datoriile acumulate, �nsã nu am ce face. Eu si sotia s�ntem salariati si �mpreunã cu alocatiile celor doi copii pe care-i avem de-abia adunãm aproape 12. 000 de lei. G�nditi-vã cã din acesti bani avem de achitat �ntretinerea si utilitãtile, din ce �n ce mai mari. Mai iau c�te un pachet de tigãri pe zi, o votcã, douã, iar pentru nevastã medicamente si uite-asa se duc banii. C�nd luãm leafa avem bani doar c�teva zile, dupã care, aproape trei sãptãm�ni, te uiti la cer, astept�nd sã pice vreo manã cereascã. Din nefericire, nu cade nimic. Atunci, m-am orientat si am apelat la patroana magazinului mixt din vecinãtate, care mi-a dat la �nceput, pe credit, doar c�teva produse care nu depãseau 30 sau 40 de lei. Vãz�nd apoi cã s�nt de bunã credintã, suma a crescut de la o lunã, la alta si asa, �n prezent pot sã-mi permit sã fac o «gaurã» de 100, 200 de lei. Nimeni nu mi-a cerut niciodatã vreo garantie. N-are de ce sã-mi fie rusine. As fi putut uita sã plãtesc, dar dupã aceea, unde mã mai duceam?“, s-a lamentat Viorel Pãduraru, din Roman, domiciliat pe strada Bogdan Dragos.
Comertul „evreiesc“ model pentru patroni
Nu de putine ori, patronii mai iau si tepe, �nsã, de regulã, au �nvãtat �n timp sã elimine treptat rãu-platnicii, �n asa fel �nc�t �n dugheana lor au credibilitate doar clientii cei mai fideli. „Am stat multe nopti treaz, g�ndindu-mã cum sã procedez ca sã am mai mult succes dec�t concurenta. Am un magazin mixt si o cr�smã la fel de micã, pe care intentionez sã le �nchid, pentru a lãrgi spatiile comerciale. �n plus, acum iarna, aproape tot rom�nul are de bãut �n casã. �ncasãrile zilnice nu-mi permit sã fac nici o aprovizionare cum trebuie si nici sã-mi plãtesc birurile interminabile la stat. Un evreu, �n v�rstã, mi-a povestit cã, �n Roman, �n epoca interbelicã, comerciantii dezvoltaserã un sistem practic de a sta la dispozitia clientilor, accept�nd varianta creditãrii pe o anumitã perioadã de timp. La fel ca si astãzi, dughenele erau la fel de dese, iar concurenta la fel de mare, iar fiecare proprietar cãuta sã gãseascã solutii sã supravietuiascã �n comert. De aceea am acceptat sã mai dãm produse pe credit unor persoane necãjite, din zonã. �n general mai mult pensionarii apeleazã la caiet. Acesti oameni necãjiti nu uitã niciodatã sã-si achite datoriile. Dacã nu au banii la termenul stabilit verbal, vin si cer sã-i mai pãsuim. Mai s�nt �nsã si uituci, care nu mai s�nt serviti. De obicei rãu-platnicii nici nu mai calcã pragul magazinului. Consider faptul cã acum, cu aceastã crizã mondialã este infinit mai greu ca �n vremea comertului evreiesc, deoarece birurile locale s�nt �mpovãrãtoare, fiscalitatea de asemenea. Statul vrea sã jupoaie de pe comercianti sapte r�nduri de piei“, a povestit un patron cu spirit inovator. Din discutiile purtate cu mai multi patroni, a rezultat faptul cã un asemenea comert se practicã �n proportie de peste 40-50% �n unitãtile comerciale romascane, cu deosebire �n zonele mãrginase si paupere ale orasului. �nsã, se pare cã nici centrul nu a fost ocolit de o asemenea practicã.
Voiajorii
Periodic, �ntreprinzãtori cu sacosa sau geanta calcã cartierele de locuinte romascane sau marile parcãri ale supermarketurilor, cu o gamã diversificatã de oferte: �ncãltãminte, stofe la metraj, textile, cosmetice, aparate electrocasnice, aparaturã audio-video. Majoritatea acestor produse s�nt fãcãturi ordinare, iar cei care cad �n plasã plãtesc cu bani buni tentatiile iluzorii. Printre ofertanti se aflã si oameni cu studii superioare, care considerã cã nu este o rusine sã presteze o astfel de muncã suplimentarã. Pragurile multor locuinte s�nt trecute de astfel de „oameni de afaceri, “ care etaleazã �n fata potentialilor clienti toatã gama de produse, �nsã, din pãcate, putini dintre v�nzãtorii ad-hoc acceptã am�narea la platã.
|