C�teva zeci de nemteni pot muri pe stradã
• a fost �ntocmit un plan de mãsuri pentru zile geroase, cu responsabilitãtile institutiilor implicate �n situatii speciale • au fost identificate 41 de persoane care pot deceda de la frig • Directorii de la mai multe servicii publice deconcentrate au participat, la �nceputul acestei sãptãm�ni, la o �nt�lnire cu prefectul Mioara Manea, �n cadrul cãreia s-a discutat despre ce mãsuri trebuie luate pentru zilele �n care temperaturile aerului s�nt foarte scãzute. „Prefectul s-a �nt�lnit cu directorul Directiei de Sãnãtate Publicã �n principal pentru o discutie pe marginea Planului de mãsuri ce trebuie �ntreprinse �n zilele cu temperaturi scãzute, plan realizat pentru limitarea si chiar �nlãturarea efectelor acestor temperaturi asupra populatiei cele mai vulnerabile. Cazurile medicale vor fi preluate de ambulantã, ai cãror specialisti vor acorda asistenta medicalã de urgentã �n prespital. Cazurile acute vor fi spitalizate, iar cele cronice vor fi stabilizate si apoi predate asistentilor sociali din cadrul unitãtii sanitare. La nivelul judetului s�nt �n evidentã 41 de persoane vulnerabile. Nu s�nt construite adãposturi pentru aceste persoane, dar �n judet existã locuinte de necesitate - �n Piatra Neamt - precum si fundatii care acordã protectie persoanelor aflate �n nevoi. De altfel, prefectul a dispus, printr-o circularã, ca sã fie fãcute cunoscute aceste fundatii tuturor autoritãtilor locale din judet. Planul a fost �ntocmit �n cursul sãptãm�nii trecute de specialisti ai Directiei de Sãnãtate Publicã si aprobat de prefect si stabileste responsabilitãtle institutiilor implicate �n astfel de situatii. Este vorba despre autoritãtile publice locale, prin serviciile de asistentã socialã, Directia de Sãnãtate Publicã, Serviciul de Ambulantã Judetean, unitãtile sanitare publice, Inspectoratul Judetean de Jandarmi si de Politie“, a declarat Dana Savu, purtãtor de cuv�nt al Prefecturii Neamt. Cazurile sociale s�nt depistate de politie, jandarmerie, politie comunitarã prin patrularea efectuatã �n timpul zilei si al noptii. Acestia vor lua legãtura cu serviciile de asistentã socialã din cadrul primãriei care vor �ndruma persoana spre familie, adãpost, centre sociale, fundatii, �n functie de caz. Dupã ora 14 prefectul Mioara Manea s-a �nt�lnit si cu directorii institutiilor publice din subordinea Ministerului Muncii: Inspectoratul Teritorial de Muncã, Casa Judeteanã de Pensii, Directia de Muncã si Protectie Socialã, Agentia Judeteanã pentru Ocuparea Fortei de Muncã. Scopul �nt�lnirii l-a constituit, pe l�ngã problemele curente ale acestor institutii, gãsirea unor spatii �n care sã-si desfãsoare activitatea douã institutii mai nou �nfiintate - Inspectia socialã si Agentia Judeteanã pentru Prestatii Sociale.
|