Marii perdanti condamn� anomaliile uninominalului
• Vasile Sendrea, r�mas acas� cu 19.000 de voturi, se consoleaz� cu g�ndul c� le-a dat partidului si a contribuit la propulsarea PD-L pe loc fruntas • Alexandru Dr�gan, c�stig�tor �n colegiu, dar perdant la mandate, e sup�rat: „Consider c� aceast� lege �ncalc� dreptul de a alege si de a fi ales“ • Dorinel Urs�rescu, care si-a v�zut trimis �n Parlament un coleg liberal cu mai putine voturi spune c� legea a fost f�cut� ca arm� �mpotriva presedintelui B�sescu • Au trecut alegerile, s-au �mp�rtit mandatele, �ns� sup�r�rile au r�mas, mai ales �n sufletele si buzunarele celor care au c�stigat, dar au pierdut totusi. Paradoxul a fost posibil din cauza uninominalului care i-a trimis �n Parlament pe cei care au luat din prima peste 50%+1 sufragii, dar i-a b�gat �n furcile caudine ale redistribuirii pe toti ceilalti, f�r� s� mai tin� cont de voturile obtinute. �n Neamt s�nt 3 mari perdanti, victime ale redistribuirii unoniminale. Marele �nvins este si marele c�stig�tor - Vasile Sendrea - care a vrut s� fie senator PD-L de Valea Muntelui si T�rgu Neamt. A iesit pe primul loc, cu 19.107 voturi (41,23%), fiind devansat numai de colegul Toader Mocanu, din colegiul Piatra. Cu toate acestea Sendrea r�m�ne acas�, mandatul fiind luat la �mp�rteal� de penelistul Ovidius M�rcutianu, care a �ntrunit 7.288 voturi. Vasile Sendrea pare a se fi resemnat cu g�ndul acesta. „Din punct de vedere personal nu mi se pare corect, dar cunosteam legea“, spune acesta. „Stiam c� pentru a fi cu adev�rat ales unoniminal trebuie s� �ntrunesti jum�tate plus unu din voturi. Stiam c� legea a fost f�cut� clar pentru al treilea partid, mai mic. La fel s-a �nt�mplat si �n 2000. E doar o formul� pentru a �mp�rti mandate si partidelor cu scor mic“, adaug� Vasile Sendrea. Consolarea �i vine din faptul c� voturile lui numeroase nu s-au pierdut, ci s-au reciclat la scorul partidului, ridic�ndu-l si oferind astfel sansa unor colegi pedelisti mai b�ftosi s� intre �n Parlament. „S�nt multumit c� PD-L a c�stigat �n Neamt si e pe loc fruntas �n tar�. Vorbim de respectarea unei legi. L-am felicitat pe domnul M�rcutianu. Legea a fost �n favoarea lui de aceast� dat� si sper ca toti parlamentarii alesi s� fac� Partidul Neamt, s� aduc� fonduri pentru judet, c� oamenii chiar merit� s� tr�iasc� mai bine“, a �ncheiat Vasile Sendrea.
Resentimente s�nt multe, solutii... nu prea
Alexandru Dr�gan, democrat-liberalul care s-a vrut deputat de Valea Muntelui, a fost pe punctul de a-si atinge telul. S-a clasat pe locul I, cu 9.172 voturi (40,08%), �ns� nu i-a folosit la nimic, pentru c� deputat s-a dus liberalul Emil Bostan, de pe locul III, desi a avut 3.536 voturi (15,45%). Primarul de Tasca spune c� se �ncalc� drepturile omului. „Aceast� lege a unoninominalului a fost f�cut� pentru interesele partinice ale PNL si UDMR, ca s� c�stige mandate. Consider c� este o alt� form� de tiranie instituit�. Vorbim de dictatura unor legi care se dau pentru interese politice si de grup. Desi a trecut prin toate institutiile, inclusiv de Curtea Constitutional�, cred c� �ncalc� drepturile omului - de a alege si de a fi ales. Acesti oameni din colegiul 8 au ales un lider, iar vointa le-a fost nesocotit� de o lege rom�neasc�. Dreptul meu de a fi ales a fost nesocotit de aceeasi lege. Cei care au iesit la redistribuire de pe locurile III sau IV nu s�nt vinovati cu nimic, dar drepturile cet�tenesti s�nt �nc�lcate prin aceast� lege. Ar trebui ca politicienii s� se g�ndeasc� la asta, la faptul c� se instaureaz� o dictatur� a legii care nesocoteste drepturile cet�teanului“, a declarat Alexandru Dr�gan.
Dorinel Urs�rescu, candidat PNL pentru deput�tie pe Roman, n-a iesit primul pe colegiul lui, dar este liberalul cu cele mai multe voturi din judet - 8.405. Si totusi st� acas�, pentru c� redistribuirea i-a atins alti colegi de partid. Sup�rarea lui este cu at�t mai mare cu c�t e a doua mare �nfr�ngere, dup� pierderea prim�riei Roman. „Am spus-o din capul locului c� legea e perfectibil� si este primul lucru care trebuie corectat �n viitorul Parlament. A fost f�cut� �n prip�, ca arm� electoral� �ntr-un moment mai sensibil, ca r�spuns la presiunile presedintelui B�sescu. Este o lege total nedreapt� si care are o not� puternic� de hazard. Am vrut o lege care s� responsabilizeze politicienii si avem una care duce �n Parlament oameni care chiar nu reprezint� oamenii din acele colegii. Trebuie schimbat� pentru c� absolut toti s�nt nemultumiti de ea“, a declarat Urs�rescu.
„Idiotenie de lege“
Liderii PSD si PD-L Neamt s�nt de acord cu p�rerile liberalului si sustin modificarea sistemului de vot. Desi iesit victorios din alegeri, deputatul PSD Ioan Munteanu recunoaste lacunele legii. Chiar dac� a votat-o. „Am votat-o. Am mers pe m�na oamenilor de meserie, din comisia juridic�. Cred �ns� c� trebuie s�-i dai c�stig�torului drepturile cuvenite. Cu sigurant� se va modifica. Singurii c�stig�tori de pe urma acestei legi t�mpite s�nt cei de la PNL. Vorbesc la nivel de tar�. Au profitat de lege si au obtinut de trei ori mai multe mandate dec�t ar fi obtinut altfel. Iar cei care au pierdut cel mai mult au fost cei de la PSD. Este o idiotenie de lege. Eu �n mod sigur nu voi mai vota o astfel de lege �n viata mea“, a declarat presedintele PSD Neamt.
Liderul PD-L Neamt, Gheorghe Stefan, e multumit de rezultatele obtinute pe judet, dar �n acelasi timp e si sup�rat pentru cele dou� mandate pe care le putea avea �n plus si pe care le-a luat PNL. El a declarat c� nu i se pare corect� distribuirea mandatelor si chiar va propune alesilor PD-L s� modifice legea uninominalului dup� ce se apuc� de treab� �n Parlament. „Legea trebuie modificat� iar cel care obtine cel mai mare scor trebuie s� ajung� �n Parlament. La fel cum se �nt�mpl� la Consiliul Judetean. S� fie ales cel care are scorul cel mai mare. Asta �nseamn� respectarea vointei electoratului“, consider� presedintele democrat-liberalilor nemteni.
|