Ucigasul de Podoleni nu mai vrea dup� gratii
• Mihai Dulcescu a atacat mentinerea arest�rii preventive • calea de atac i-a fost respins� • el a ucis cu cruzime o b�tr�n� de 80 de ani • a fost dat �n vileag de gura satului, la 3 ani de la omor • Mihai Dulcescu, de 25 de ani, din Negritesti - Podoleni, arestat la �nceputul lunii iulie 2008 nu mai vrea �n arest. El este acuzat de uciderea unei b�tr�ne �n urm� cu trei ani, iar la prelungirea arest�rii preventive a atacat sentinta cu recurs. Calea de atac s-a judecat la recent de c�tre magistratii de la Curtea de Apel Bac�u, care a respins actiunea ca nefondat�. Crima s�v�rsit� de Dulcescu a r�mas mai bine de 3 ani cu autor necunoscut, iar autorul a fost dat �n vileg chiar de tat�l s�u. S�tul de comportamentul violent al fiului si b�nuind c� el a ucis-o pe Lucretia B�zgan, �n noaptea de 1/2 iunie 2005, tat�l a povestit unor vecini ce-l macin�. Oamenii au dus vorba mai departe, iar zvonurile au ajuns la urechile oamenilor legii. Suspectul a fost retinut de anchetatori la �nceputul lunii iulie 2008, iar acesta a recunoscut fapta �n detaliu, cu am�nunte pe care numai criminalul le putea sti. Pe 3 iunie 2005, Lucretia B�zgan a fost descoperit� �n propria locuint�, decedat�, dezbr�cat� complet si acoperit� cu o p�tur� �mbibat� de s�nge. Fata victimei fusese zdrobit�, o m�n� era prins� �n usa c�tre o alt� �nc�pere, iar toti dintii fuseser� expulzati. La necropsie s-a stabilit c� toate coastele �i fuseser� rupte, b�tr�na fusese violat�, dar nu se consumase un raport sexual complet. Cauza mortii a fost �necul cu s�ngele provenit din leziunile faciale, dar probabil c� nici dac� ar fi fost descoperit� la timp nu ar fi putut fi salvat�. �n aceeasi sear�, 1/2 iunie 2005, Mihai Dulcescu a venit acas� plin de s�nge si extrem de agitat. Tat�l l-a �ntrebat ce i s-a �nt�mplat, iar t�n�rul a avut dou� variante, ba c� ar fi ucis un porumbel, ba c� s-ar fi b�tut cu cineva. Enervat de insistenta tat�lui a plecat la st�na unde lucra si nu a spus nim�nui ce s-a �nt�mplat, desi familia l-a suspectat continuu. La aproape 4 luni de la crim�, a fost �ncarcerat pentru furturi si a iesit din penitenciar la �nceputul lunii februarie 2008. A povestit anchetatorilor cum l-a chemat victima s� o ajute la treaba, cum b�use peste m�sur� si cum a atacat-o deoarece i-ar fi f�cut avansuri sexuale. „Nu am crezut c� o s� moar�“, a afirmat Dulcescu �n fata anchetatorilor. „Astea-s leziuni f�cute de un «cioban»“, a afirmat la necropsie legistul, �n urm� cu trei ani, referindu-se la cruzimea faptei. Lucretia B�zgan locuia singur�, de circa dou� decenii, de c�nd �i murise sotul. Dac� va fi g�sit vinovat, la pedeapsa cuprins� �ntre 15 si 25 de ani i se va ad�uga un rest de 478 de zile r�mase neexecutate.
|