Deficit de 1.000 de dasc�li la ISJ
• s�pt�m�na viitoare se vor racola suplinitorii calificati, iar �n septembrie suplinitorii necalificati si pensionarii • la titularizare, cinci dasc�li au fost prinsi copiind • doi au luat examenul cu not� maxim� • Peste 1.000 de scaune din cancelarii nu s�nt ocupate la ora actual� �n judetul Neamt. P�n� la sf�rsitul acestei s�pt�m�ni, cei interesati de profesia de dasc�l, suplinitor, trebuie s� preg�teasc� dosarele de concurs, Inspectoratul Scolar scot�nd la mezat posturile. Unele s�nt titularizabile, dar luna trecut� nu si-au g�sit persoane interesate de ele, si au fost reportate, iar altele s�nt vacante pentru o anumit� perioad�. Oricare ar fi statutul lor, cele peste o mie de posturi vor fi date pentru suplinire. „�n zilele de 18 si 19 august, primim dosarele pentru testarea suplinitorilor calificati. S�nt peste o mie de posturi disponibile, ca de obicei cele mai multe fiind la limba si literatura rom�n�, la limbi str�ine si la informatic�. Dosarele de concurs se primesc la sediul Inspectoratului, iar pe data de 22 va avea loc testarea, la Scoala 3 Piatra Neamt. Pe 25 va avea loc sedinta public� de ocupare a locurilor disponibile“, a declarat Gabriela Banu, adjuncta Inspectoratului Scolar Neamt.
La testarea de la finele s�pt�m�nii viitoare pot participa si cadrele didactice din judetul Neamt care s-au prezentat la concursul din var� si nu au obtinut un rezultat bun, dar si cele care nu s-au prezentat si nu au loc de munc� din toamn�. Posturile libere la ora actual� au fost afisate pe site-ul Inspectoratului si la avizierul institutiei. Pe list� s�nt aproape 2.000 de pozitii, acestea contin�nd at�t catedre complete, c�t si fr�nturi, totaliz�nd peste 1.000 de posturi. Mai trebuie mentionat faptul c� �nt�ietate la rezervarea unui astfel de post au cadrele didactice care ast� var� s-au prezentat la concurs, au luat peste 5, dar nu au primit repartitie la sedintele publice care s-au tinut dup� respectiva testare. „�i avem �n vedere �nt�i pe colegii care s-au prezentat �n var� la concursurile de titularizare, au luat peste 5 si nu au primit post. Catedrele care vor r�m�ne libere dup� acea repartizare vor fi puse la dispozitia celor care vor fi supusi test�rii, pe data de 22 august. De data aceasta, toate posturile disponibile la nivel de judet vor fi f�cute publice la un loc si nu pe centre, ca data trecut�, �n var�“, a declarat profesorul Grigorut� Oniciuc, inspector scolar general adjunct al ISJ Neamt.
Gabriela Banu a mai spus c� urm�toarea actiune de completare a posturilor va avea loc �n luna septembrie, pentru c� sigur nu se vor g�si suplinitori s�pt�m�na viitoare pe c�te locuri s�nt. Astfel, �n septembrie, va veni r�ndul necalificatilor s� �si etaleze cunostintele �n cadrul lucr�rilor scrise. �nainte �ns� de aceast� etap�, li se va oferi sansa continu�rii activit�tii la catedr� cadrelor didactice pensionare, care s�nt de preferat �n locul necalificatilor. �n cazul lor nu se va mai da testare.
Titularizarea s-a dat luna trecut�
Neamtul este considerat al�turi de altele doisprezece, judet pilot �n domeniul �nv�t�m�ntului, motiv pentru care examenul de titularizare s-a dat �n alt� perioad�, cu circa o lun� �naintea intervalului de baz�. Statisticile Inspectoratului Scolar arat� c� examenul de titularizare din acest an a adunat 1.216 candidati �nscrisi �n cele 23 de centre de examen. Din acestia, s-au prezentat 1.059, iar 157 au fost declarati absenti. Cinci dasc�li au fost prinsi �n fapt copiind, ceea ce a dus la eliminarea lor din examen. Alti doi si-au v�zut lucr�rile anulate pentru c� si-au trecut numele �n loc vizibil pe lucrare, ceea ce a fost considerat semn distinctiv si a fost �ncadrat tot la tentativ� de fraudare a examenului de titularizare. Celor sapte care au ratat examenul pe propria lor spinare li s-au ad�ugat altii 49, care s-au retras din concurs, fie pentru c� nu aveau dosarele complete, fie din alte motive, strict personale. Cum 7 dasc�li au fost eliminati, iar 49 retrasi, au fost supusi evalu�rii 1.003 profesori nemteni. Majoritatea a luat not� de trecere. 93 de profesori au picat testul, lu�nd mai putin de nota 5. Cei mai multi s-au situat undeva pe la mijlocul clasamentului, 250 de cadre didactice examinate primind note �ntre 7 si 7,99. Victoriosii titulariz�rii din 2008 s�nt doi profesori care au luat examenul cu nota 10. Examenul de titularizare a �nceput de 28 iunie si s-a �ncheiat pe 15 iulie. De pe 16 a �nceput repartizarea, �n sedinte publice, activitate care a durat circa o s�pt�m�n�.
|