Cu pumnii �n „tonomat“
O oaste de gazetari, preponderent feminin�, s-a �nfiintat deun�zi la o reuniune a mai-marilor unui partid. Invitatia, re�nnoit� trei zile �n sir, sub�ntelegea greutatea momentului, decontabil�, �n foaia din gazet�, prin stiri, articole, declaratii vitale pentru natiune. Ca sef al unei agentii de stiri am fost solicitat telefonic s� trimit la r�ndu-mi un om, c�ruia i-am silabisit numele tot telefonic, pentru a fi notat corect si pentru a nu fi confundat. Percep�nd importanta momentului, am trimis doi. Am�ndoi redactorite. Ce s-a �nt�mplat? Cioporul de jurnalisti, care cu pixul, care cu reportofonul, a fost usuit scurt de la usa la care se petrecea evenimentul, sub un pretext tulbure. Invitati, invitati, dar roiu’! Gazda s-a r�zg�ndit si nu are chef de ospitalitate. „Am ordin s� v� dau afar�“, a gl�suit ap�sat o persoan� �nvesm�ntat� �n autoritatea institutiei. Formula, citit� �n relat�rile mai multor tineri gazetari, m-a f�cut meditativ. De unde vine acest atavic „am ordin s� v� dau afar�“? Din preistorie sau a fost confectionat de buclucasa noastr� tranzitie?
Prezenta unei f�tuci care a ocolit scoala, obr�znicit� �n mahala si autoporeclit� jurnalist, �ntr-o emisiune televizat� pe care n-am v�zut-o, a creat o maladie si un reflex. Cumplit, real, de nesuportat. Toate ziaristele, dac� au ghinionul de a fi si tinere, s�nt - am auzit formula �ntr-o singur� zi �n trei locuri diferite - „parasute“. Cuv�ntul a fost psalmodiat �n Parlament, receptat, ca un ecou grotesc, pe strad�, multiplicat �n aglomeratiile reuniunilor mondene. Am lucrat toat� viata cu gazetari si gazet�rite si am acum �n subordine fete scolite, trecute prin universit�ti, citite, educate, la locul lor. Consideratia generalizat� dup� un accident televizistic nefericit, este o ofens�. Nu contest c� individa aterizat� �n televizor, cu aer de Coan� Frosa otr�vit�, este, asa cum s-a zis. Dar reflexul generaliz�rii este impardonabil. „Scoate m� curvele astea de aici c� io nu s�nt ca tolomacul �la de ....i-o le-o trag aici“, proclam�, multumit si autoritar, un oficial care se imagineaz� c�l�rind presa. Pronunt�nd, usor graseiat, cuv�ntul „ziariste“, el coboar� la o �ndeletnicire de valeti ai autorit�tii, pe care �i chemi, prin repetitia gestului �ncovrigat al degetului, ca pe chelneri si servitori.
Deun�zi am auzit la un �ndestulat al vremii formula, cu ampl� generalizare, „�i fac eu“. Pe cine? Pe ziaristi. Amenintarea, tocit� �n utiliz�ri de gang, are trimiteri la sonorit�ti englezesti - „v� fac eu“, „te fac eu“ s.a.m.d. Mari scule-bascule fl�c�ii �stia burduf de gologani! Ideea c� presa poate fi cump�rat�, manipulat�, adormit� cu un bacsis prolifereaz�. Dac� gazetarul nu poate fi cump�rat, atunci cu certitudine poate fi b�tut. Amenintarea vine telefonic, la coad� la aprozar si, mai nou, prin televizor. Cotonogirea ziaristilor pare a fi ultima solutie fabricat� de societatea belferilor politici si mafiotilor chinuitei noastre tranzitii. Bravos natiune, ai mai biruit o dat�! Strig�tul „moarte ziaristilor“ trebuie inscriptionat �n piese si c�ntat, odat� cu imnul national. Unul dintre propagandistii de succes ai ideii este presedintele B�sescu. El invit� o ziarist� „s� o fac�“ la el �n birou si tot el, ametit de ideea c� poporul �l iubeste orice ar zice, d� zilnic cu pumnul vorbei, �n subrezitele tonomate ale fiintei noastre.
|