Boal� peste s�r�cie
• mama a cinci copii care tr�iesc la limita subzistentei si fetita sa cea mai mic� s�nt suspecte de TBC si au fost internate la Sanatoriul Bisericani • tat�l micutilor a fost si el spitalizat �n institutia medical� • Prim�ria Gher�iesti a acordat sprijin familiei Bordea, pe timp de iarn� • „oric�t ai face nu este destul, deoarece si ei se complac“, a declarat viceprimarul comunei • si medicii supravegheaz� situatia • Situatia unei familii cu cinci copii, din Gher�esti, prezentat� �ntr-un num�r anterior al ziarului Monitorul, a ajuns la un deznod�m�nt dramatic. Asta dup� ce mama si copilul cel mai mic, o fetit� �n v�rst� de patru ani, au ajuns la Sanatoriul Bisericani, fiind suspectate de TBC. Acestea l-au urmat, practic, pe capul familiei care, �n cursul anului trecut, a stat si el internat c�teva luni �n acelasi spital, lovit fiind de nemiloasa boal�. Situatia sotilor Bordea si a copiilor lor este monitorizat�, �n permanent�, de autorit�ti. „Noi avem de mult� vreme �n atentie acest caz social care, iat�, se acutizeaz�. Maria Camelia Bordea a venit la noi, la prim�rie, s� ia o adeverint� c� este asistat� social, deoarece, la indicatia medicilor, va sta o lun� internat�, al�turi de fetita cea mai mic�, la Bisericani, cu suspiciune de TBC. Ceilalti patru copii au r�mas acas�, �n grija tat�lui, Pavel Bordea. Noi am �ncercat s�-i ajut�m cum am putut, �n acest sezon rece, mai ales. Le-am luat materiale de constructii si geamuri si i-am ajutat s�-si «c�rpeasc�» pe c�t posibil casa. De asemenea, le-am mai oferit si c�teva piese de mobilier din dotarea institutiilor administratiei. �n plus, le-am oferit lemne si rumegus pentru �nc�lzire. Facem eforturi pentru ei, �ns� oric�t ne-am str�dui nu este destul, deoarece si ei se complac �n situatia �n care s�nt“, a declarat Mircea Iv�nescu, viceprimarul comunei Gher�esti. �ntruc�t riscurile ca focarul s� se extind� si la ceilalti copii ai familiei, situatia a intrat, de asemenea, �n atentia medicilor pneumoftiziologi. „�n cazul depist�rii unui bolnav cu tuberculoz�, se face o anchet� epidemiologic� �n familia respectiv�, ce �i vizeaz� pe toti cei care au intrat �n contact cu pacientul. �n situatia copiilor se face testarea la tuberculin� si orice suspiciune de tuberculoz� pulmonar� este atent supravegheat� si monitorizat�. Asa se procedeaz� si la Gher�esti. �n plus, dac� un bolnav cu TBC a fost internat la Sanatoriul Bisericani, acesta are obligatia s� vin� periodic la control. �n ceea ce-i priveste pe membrii familiei, acestia s�nt supravegheati timp de un an de zile si s�nt examinati de c�te ori apar simptome respiratorii“, a declarat doctor Silvia Ciubotaru, medic sef al Dispensarului TBC din Policlinica Roman.
Ca-n Evul Mediu
Reamintim c� toti cei cinci copii, cu v�rste �ntre 4 si 13 ani, tr�iesc dezbr�cati si fl�m�nzi, �ntr-o cas� neterminat�, la marginea unui c�mp din satul Tetcani, comuna Gher�esti, fapt ce a atras atentia autorit�tilor locale si judetene. La finele anului trecut, primarul comunei mentionate, Carol Beresoaie, al�turi de lucr�torii Postului de Politie si un referent social, au efectuat o anchet� la asa-zisa locuint� a familiei Bordea. Concluziile au fost dramatice: cei cinci minori, din care trei scolari, tr�iesc �n conditii mizere, �ntr-o cas� neterminat�, f�r� lumin�, f�r� geamuri, f�r� gard, �n c�mp. Capul familiei, Pavel Bordea, s-a �mboln�vit si s-a internat la Bisericani, iar sotia, beneficiar� a venitului minim garantat la Legea nr. 416/2001, consumatoare de b�uturi alcoolice, �si neglijeaz� de mult� vreme copiii, care umbl� dezbr�cati si �nfometati. Mizeria din locuinta lor dep�seste orice imaginatie. Autorit�tile le-au dat termen s� fac� cur�tenie si s� se ocupe de minori, altfel risc�nd s� fie dec�zuti din drepturile p�rintesti, iar copiii s� fie institutionalizati. Si Clara Dobos, referent social �n cadrul Prim�riei Gher�esti, a precizat c� au fost f�cute deseori vizite la domiciliul familiei Bordea, �ns� cu toate angajamentele luate de c�tre mam�, nimic nu s-a rezolvat. Astfel, �n continuare, copiii lipsesc nemotivat de la scoal�, umbl� goi, cu toate c� au mai primit unele ajutoare. Maria Cornelia Bordea ridic� lunar ajutor social �n sum� de 279 lei la care se adaug� alocatia complementar� si alocatiile copiilor. Familia n�p�stuit� primeste c�te 54 de lei pe timp de iarn�, ajutor pentru �nc�lzirea pe baz� de lemne. P�n� �n prezent, autorit�tile judetene nu au decis institutionalizarea minorilor, �ns� Protectia Copilului va face o nou� „descindere“ la Gher�esti, pentru reanalizarea cazului, la sesizarea autorit�tilor publice locale.
|