Spitalul Roman, gata de grev� general�
• cadrele medicale au semnat pentru declansarea conflictului de munc� pe 28 ianuarie • au fost str�nse 400 de semn�turi • Cadrele medicale de la Spitalul Municipal de Urgent� Roman vor declansa luni, 28 ianuarie, greva general�, raliindu-se astfel protestelor de la nivel national hot�r�te de Federatia Sindicatelor Sanitas, dup� negocierile esuate cu Ministerul S�n�t�tii. Mihai P�duraru, liderul local al Sindicatului Sanitas, a declarat c� a str�ns peste 400 de semn�turi din partea membrilor, �n urma unei adrese primite la �nceputul acestei s�pt�m�ni de la Uniunea Judetean� Sanitas Neamt. Adresa contine apelul f�cut de Federatia Sindicatelor Sanitas care precizeaz� c� dup� ultimele �nt�lniri dintre conducerile Ministerului S�n�t�tii Publice, Ministerului Finantelor Publice, Ministerul Muncii Familiei Egalit�tii de Sanse si premierul Rom�niei, acordul convenit la negocierile din 8 ianuarie 2008 transmis Consiliului National Sindical nu va fi semnat de ministrul S�n�t�tii. „Nesemnarea acestui acord are drept consecint� abrogarea proiectului de ordonant� de Guvern �ntr-o form� �n care drepturile negociate vor fi diminuate. �n aceast� situatie, Federatia Sanitas ne-a propus s� �ncepem consult�rile organizatiilor sindicale membre, pentru declansarea grevei generale �ncep�nd cu data de 28 ianuarie, ora 8. Marti, 22 ianuarie, �n cadrul unei sedinte de birou a Organizatiei Sanitas filiala Roman, am hot�r�t s� particip�m la aceast� grev� general�. Revendic�rile Fedretiei Sanitas au fost expuse deja din luna noiembrie anul trecut, dintre toate acestea fiind �ndeplinit� p�n� acum doar una, respectiv acordarea primei de stabilitate, la sf�rsitul anului trecut“, a declarat Mihai P�duraru. De mentionat c� printre revendic�rile sindicalistilor se num�r� majorarea bugetului alocat S�n�t�tii pe 2008, cresterea cu 30% a salariilor din �ntreg sistemul sanitar, acordarea primelor de vacant� personalului din domeniu, indiferent de finantare, chestiuni prev�zute, de altfel, �n contractul colectiv de munc�.
�n perioada grevei va fi asigurat� o treime din activitate, respectiv urgentele, potrivit legii. Managerul Spitalului Municipal de Urgent� Roman, Petrut Claudiu Gafar, a declarat c� nu face comentarii legate de greva cadrelor medicale, preciz�nd doar c� „la fiecare actiune de protest este si un procent de manipulare“.
|