Bolnav „terorist“ la Spitalul Roman
• un bolnav a �ncercat s� se stranguleze cu o curea, sub privirile colegilor de salon • acesta a fost salvat in extremis si a ajuns la Psihiatrie • Un b�tr�n �n v�rst� de 72 de ani, din comuna Moldoveni, internat �n Sectia pneumologie, a pus „pe jar“ �ntregul personal de serviciu din spitalul romascan, �n urm� cu dou� zile, c�nd a �ncercat s� se sugrume cu o curea. Ioan D. este un „client“ mai vechi al Spitalului de Urgent� Roman, av�nd intern�ri repetate �n mai multe sectii. Cu multiple afectiuni cronice, printre care si o bronsit� obstructiv�, dar si cu probleme psihice, b�tr�nul a fost internat �n Sectia pneumologie, la �nceputul acestei s�pt�m�ni. Personalul medico-sanitar �l avea �n evident� pe b�tr�n, de altfel, de sapte ani, perioad� �n care acesta a stat internat periodic. Miercuri, 28 noiembrie, b�rbatul a avut un comportament bizar, care a determinat cadrele medicale s�-l �ndrume la un consult psihiatric, de unde a ajuns din nou pe sectie. „Este un bolnav cu handicap fizic, av�nd toracele deformat si tulbur�ri psihice. Miercuri, la ora 16, b�tr�nul a intrat �ntr-o stare de agitatie, av�nd chiar o tentativ� de suicid. Pacientul si-a legat o curea de g�t si a �ncercat s� se stranguleze. Au venit cadrele medicale si l-au linistit. A simulat o stare de lesin, face astfel de crize pasagere ca s� impresioneze, pentru c� este constient si orientat. La psihiatrie a avut un comportament normal, �nc�t, dup� ce a fost consultat, a fost trimis �napoi �n Sectia pneumologie. Noi �i �ntelegem suferinta si cred c� ar trebui institutionalizat, mai ales c� are pensie, plus pensie de veteran. Vineri, am luat din nou leg�tura cu medicii de la Sectia psihiatrie. Avea la d�nsul 720 de lei, sum� pentru care am f�cut proces verbal. A mai stat internat la Pneumologie si ultima dat� c�nd l-am trimis acas�, cu ambulanta spitalului, a revenit tot cu Salvarea �n c�teva ore“, a declarat doctor Gabriela Popovici, medic sef al Sectiei pneumologie din cadrul Spitalului Roman.
Bolnavii din salonul �n care era internat au asistat cu groaz� la scenele petrecute. „Mai �nt�i marti, 27 noiembrie, b�tr�nul a lesinat si a �nceput s� se t�v�leasc� pe jos, spunea �ntr-una c� el moare. Ne-am speriat, la un moment dat, am aprins chiar lum�narea. Personalul medical a fost foarte �nteleg�tor, i-a schimbat cearsaful si l-a sp�lat pentru c� era murdar si i-a oferit toate conditiile. Miercuri, a �nceput s� se vaite iar�si, c� el nu vrea s� mearg� acas� cu nici un chip si a luat o curea pe care a str�ns-o �n jurul g�tului. Am chemat imediat asistenta sef�, care abia i-a scos latul. Si c�nd a venit asistenta de tur� s�-i fac� tratamentul a fug�rit-o cu bastonul, atunci c�nd i-a spus c� va fi externat. Nu cred c� e nebun, cred c� o face pe nebunul“, a povestit Vasile Axinte, pacient internat �n salonul 404. �n prezent, b�tr�nul este internat la Sectia psihiatrie, sub supraveghere si tratament de specialitate. Personalul medical a precizat c� b�tr�nul are bani, dar probabil c� �i str�nge, pentru c� de fiecare dat� m�n�nc� te miri ce si atunci pe ascuns.
|