Grev� sau plec�ri voluntare la Petrotub
• sindicatele au declansat, ieri, campania de str�ngere de semn�turi pentru greva de avertisment • reprezentantii urmeaz� s� participe la o „mediere“ cu patronatul, s�pt�m�na viitoare • de luni, �ncep �nscrierile pentru plec�ri voluntare • tevarii acuz� lipsa de investitii �n productie • Liderii sindicali din cadrul uzinei de tevi „ArcelorMittal“ Roman au declansat, de ieri, campania de str�ngere de semn�turi pentru declansarea grevei de avertisment. Ei s�nt sceptici �n privinta rezolv�rii amiabile a confrunt�rii cu patronatul, pe tema salariz�rii. Tevarii se vor �nt�lni cu reprezentantii conducerii la �nceputul s�pt�m�nii viitoare. Potrivit sindicalistilor, de luni vor fi deschise listele pentru plec�rile voluntare din �ntreprindere. „�n prezent, preg�tim listele pentru pasii urm�tori ai conflictului de munc� pe care l-am declansat. Am transmis c�tre membrii nostri, din toate sectiile, formulare prin care se pot declara de acord sau nu cu declansarea grevei de avertisment, care reprezint� urm�torul demers legal“, a declarat Mircea Anton, liderul Sindicatului Romantub. Acesta a mai afirmat c� �mplinirea celor 50 de ani (1957-2007) de c�nd la fabrica din Roman a fost produs� prima teav�, care va fi marcat� �n luna decembrie, va fi o s�rb�toare trist�. „Dac� patronii ne trateaz� la modul acesta, nu stiu cum o s� fie s�rb�torit semicentenarul. Nu stiu cum va putea conducerea s� justifice �n fata oamenilor situatia �n care ne afl�m. Este dureros faptul c� au tot venit comisii pe la noi, din Canada sau de la Rotterdam, dar nu s-a �nt�mplat nimic �n folosul nostru. Ori s�nt gresit informati, ori acesta este modul lor de manifestare. De patru ani numai se vorbeste, f�r� s� se �nt�mple mai nimic concret“, a mai mentionat liderul Sindicatului Romantub. Acesta a lansat un nou semnal de alarm� cu privire la soarta fabricii de tevi �n conditiile �n care ultimele investitii majore au fost realizate �n urm� cu circa un deceniu. „Trebuie ca toti managerii s� �nteleag� c� omul este cel mai mare capital al unei �ntreprinderi. Ne �ngrijoreaz� ceea ce s-a �nt�mplat cu uzina �n ultima perioad�, �n conditiile �n care ultima investitie serioas� a fost acum 10 ani, �ntr-o masin� de filetat. S-au mai b�gat bani pe parte de control, dar asta nu are nimic de a face cu productia“, a conchis Mircea Anton. Sindicalistii au afirmat c� decizia patronatului de a da „liber“ la plec�ri voluntare este cert�, �nscrierile, �n num�r nelimitat, urm�nd s� aib� loc de lunea viitoare.
De cealalt� parte a baricadei, Petru Simion, manager general al fabricii de tevi, crede c� nu se va ajunge la grev�. Acesta sper� c�, �n zilele urm�toare, la �ntrunirile de mediere vor fi g�site, totusi, solutiile pentru iesirea din impas.
Reamintim c� reprezentantii muncitorilor au cerut o majorare de circa 48%, dar nu li s-a oferit dec�t o crestere de 7%, mult sub nevoi, ceea ce a dus la declansarea m�surilor de protest. Totodat�, pentru tevarii care nu vor mai dori s� astepte deznod�m�ntul conflictului de munc�, sefii au g�ndit pl�ti compensatorii de 140, 160 sau 180 milioane de lei de om, �n functie de vechime.
|