Mai mult fum, dec�t foc
Militarii Detasamentului de Pompieri Roman s-au confruntat miercuri, 21 noiembrie, cu dou� alarme, �n urma c�rora au „contabilizat“ zero lei pagube, dar zeci de kilometri parcursi degeaba cu autospecialele. Astfel, �n jurul orei 17.34, salvatorii de vieti si bunuri s-au mobilizat pe strada Plevnei din municipiu, din cauza unui romascan care nu si-a cur�tat cosul casei. Funinginea acumulat� �n decursul anilor s-a aprins, iar fl�c�rile care au iesit pe partea superioar� a hornului i-a alertat pe cet�teni. Din fericire, nu au existat pagube. Cu circa patru ore mai t�rziu, un alt caz care se anunta foarte grav i-a mobilizat pe salvatorii romascani. De aceast� dat�, prin intermediul Dispeceratului 112, o persoan� din satul C�rligi, comuna Filipesti, judetul Bac�u, a anuntat c� este �n primejdie. B�rbatul care telefonase a spus c� fusese amenintat de un cons�tean c� �i va da foc la cas�. „Fiind vorba despre o alarm� veridic� ne-am mobilizat dar, ulterior, reclamantul a revenit telefonic si ne-a �nstiintat c� pericolul a trecut“, au declarat reprezentantii Inspectoratului pentru Situatii de Urgent�. Astfel, pompierii s-au �ntors din drum.
|