Juniorii roma�cani, �nfr�n�i de liderul seriei
Juniorii I legitima�i la Sec�ia de fotbal a Liceului cu Program Sportiv (LPS), au fost �nfr�n�i, duminic�, 20 noiembrie, de lidera seriei, LPS Bac�u, cu scorul de 0-3. Meciul, care a contat pentru etapa a XI-a a Campionatului Republican, s-a disputat pe Stadionul Constantinescu Nehoi, iar echipa din Roman a concurat sub titulatura de Laminorul. Elevii profesorului Ion �oiman au f�cut tot posibilul de a ob�ine m�car un egal, dar adversara s-a dovedit mult prea puternic�, iar aceast rezultat negativ a fost cel de-al doilea din acest tur de campionat. FCM Bac�u, are, p�n� �n prezent, numai victorii la activ �i se situeaz� pe prima pozi�ie a clasamentului. Conform antrenorului roma�can, tinerii au f�cut un joc frumos, chiar dac� nu au avut partida la discre�ia lor, iar rezultatul men�ionat s-a datorat, �n mare m�sur�, faptului c� tehnicianul principal nu a reu�it s� introduc� pe teren pe cei patru juc�tori experimenta�i, care evolueaz� �i �n cadrul „echipei mari“, din Divizia B. „Am luat b�taie de la ehcipa clasat� pe primul loc. Am fost nevoi�i s� evolu�m pe un teren instabil, gazonul fiind �mbibat de ap�, iar �n teren nu am reu�it s� �i introduc pe cei mai buni fotbali�ti. Chiar dac� am am fost �nfr�n�i, obiectivul meu va r�m�ne, pe l�ng� finalizarea campionatului �n primele dou� echipe ale seriei, s� mai promovez �nc� un sportiv la divizionara B Laminorul. Este vorba de c�pitanul forma�iei de juniori I, Dumitra�“, a declarat profesor Ion �oiman, antrenor de fotbal la LPS Roman. De men�ionat faptul c�, cei patru roma�cani, respectiv Paraschiv, Marin, Vlaicu �i P�tra�cu au absentat din motive personale.
|