Mittal Steel „mocneste“ a grev�
• tevarii nu v�d sub nici o form� o rezolvare amiabil� a problemei salariale • liderul sindical Gheorghe Ciobanu a anuntat posibilitatea declans�rii grevei • acesta a acuzat managementul si aprovizionarea proast� • tevarii asteapt� rezultatele audit�rii, care vor aduce, se pare, „surprize“ �n ceea ce priveste serviciile externalizate • Salariatii celei mai mari �ntreprinderi din Roman, „Arcelor Mittal“, s�nt la un pas s� ias� din nou �n strad�, �n conditiile �n care se consider� batjocoriti de c�tre patronate la negocierea salariilor pe unitate. Cum s-a intrat „pe ultima sut� de metri“ �n acest sens si, p�n� �n prezent, nu s-a ajuns la nici un rezultat, sindicalistii apreciaz� ca oportun� declansarea conflictului de munc� si a grevei. �n conditiile �n care media veniturilor unui tevar se situeaz� undeva cu putin peste cinci milioane de lei vechi, liderul Sindicatului Liber Petrotub a declarat c� situatia nu mai poate fi tolerat�. Acesta a acuzat, �n plus, din nou, managementul defectuos. „Nu ne-am �nteles sub nici o form� cu patronatul, �n cadrul ultimelor discutii, care s-au desf�surat la finele s�pt�m�nii trecute. Pot spune c� ne asteapt� o «toamn� fierbinte» si nu este mare lucru s� se ajung� la declansarea unui conflict de munc�. Dup� cum bine se stie, �n ultima perioad�, preturile au crescut cu 30-40 % si, astfel, ar fi lesne de �nteles c� este nevoie de o crestere a salariilor �n procent similar. P�n� acum ni s-a tot «servit placa» precum c� o m�rire a veniturilor duce la cresterea inflatiei. Nu stiu dac� o fi chiar asa, mai ales c� s-a anuntat cresterea economic� si alte categorii, cum ar fi pensionarii, beneficiaz� de index�ri ale veniturilor. Si salariatii nostri trebuie s� m�n�nce, nu?“, a declarat Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber Petrotub. Acesta a avansat ca dat� probabil� pentru declansarea conflictului de munc� ziua de 4 noiembrie, c�nd va expira termenul de 60 de zile �n care trebuie s� se desf�soare negocierile salariale. Liderul sindical a mai afirmat c� un alt aspect ce �mpieteaz� asupra desf�sur�rii discutiilor cu patronatul este profitul redus obtinut de fabric�. „Atunci c�nd un salariat greseste, se �ntruneste o comisie de disciplin� si primeste sanctiuni. C�nd directorii gresesc, nu se mai �nt�mpl� nimic. Este stiut� diminuarea drastic� a profitului anuntat de fabric� �n functie de care ne-am fi putut cere si noi drepturi mai mari“, a mai declarat Gheorghe Ciobanu.
Se lucreaz� cu marf� proast�?
Referindu-se tot la managementul pe care �l consider� defectuos, acesta a „scos pe tapet“ o grav� greseal� �n ceea ce priveste aprovizionarea fabricii. „Cum s� scoatem profit dac� primim tagl� proast�? Recent, am avut 80.000 de tone de rebut, am primit 350.000 de tone si am realizat 276.000 de tone. Nu este vina noastr�, a muncitorilor. S�nt aspecte pentru care cineva trebuie s� pl�teasc�. P�n� �n prezent, nu ne-a parvenit rezultatul audit�rii din partea comisiei de la Rotterdam, �ns�, din c�te am aflat, expertii au stabilit cheltuieli foarte mari �n domeniul mentenantei. �n fabrica noastr� este plin de firme ale unor terti, ce nu se tin de treab�. Calitatea lucr�rilor de �ntretinere si chiar de cur�tenie las� de dorit. Dup� reparatii, utilajele merg uneori mai prost dec�t �nainte, timp �n care negociatorii patronatelor arunc� «perle» politice“, a mai afirmat liderul Sindicatului Liber Petrotub, care a anuntat alte dezv�luiri „incendiare“ referitoare la societ�tile ce au preluat serviciile descentralizate ale fabricii. Starea de incertitudine care planeaz� �n prezent �n cea mai mare �ntreprindere romascan� este alimentat� si de faptul c� nu se mai stie nimic despre disponibiliz�rile voluntare programate pentru finele lui 2007. „Vor ap�rea aceste «plec�ri», dar nu se stie c�nd. P�n� una-alta, cu totii avem datorii, avem rate, b�nci si «ne-a ajuns cutitul la os», din nou. Nimeni nu mai vrea s� se angajeze �n fabric� si nu stim �ncotro vom merge“, a conchis Gheorghe Ciobanu.
|