Saga DNA ia amploare
• sase demnitari s�nt cercetati • patru dintre ei s�nt liberali • ministrul justitiei spune ca ar mai urma trei ministri • finul lui Basescu a fost chemat la audieri de procurorii anti-coruptie • si primarul Adriean Videanu a fost reclamat la DNA • dosarul Flota revine �n actualitate • Sase demnitari �n zece zile. Acesta este portofoliul Directiei Nationale Anticoruptie (DNA), cu o saptam�na �naintea discutarii raportului privind activitatea procurorilor anticoruptie. Patru dintre acesti demnitari s�nt ministri liberali, iar dosarele lor au ajuns deja la Cotroceni, unde asteapta aviz pentru �nceperea urmaririi penale.
La Administratia Prezidentiala, fiecare dintre aceste sesizari va fi discutata �n ordinea sosirii. Prima a fost cea care �l priveste pe Adrian Nastase. Au urmat cele referitoare la cazurile lui Miron Mitrea, Zsolt Nagy, Tudor Chiuariu, Victor Babiuc si Paul Pacuraru.
Patru dintre acestia nu s�nt doar fosti sau actuali ministri, ci si deputati sau senatori �n functie. Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, �n baza careia s-a solicitat avizul, prevede o procedura speciala �n situatia acestei duble calitati. Daca acel membru al Guvernului este si parlamentar, ministrul Justitiei sau, dupa caz, premierul va solicita camerei competente sa declanseze procedura de �ncepere a urmaririi penale.
Unii profesori de Drept considera ca, dupa modificarea Constitutiei din 2003, se poate considera necesar un aviz din partea camerelor Parlamentului numai �n cazul perchezitiei ori al arestarii.
Chiuariu: „Mai urmeaza trei ministri“
Tudor Chiuariu a acuzat DNA ca asculta ilegal at�t telefoanele politicienilor, c�t si pe cele ale rudelor si ale apropiatilor acestora. �n cadrul emisiunii „Sinteza zilei“ difuzata luni seara la Antena 3, ministrul Justitiei a afirmat cu certitudine ca sotia ministrului Agriculturii, Decebal Traian Remes are telefoanele ascultate de DNA, care dupa parerea sa este institutia care detine cea mai multa informatie politica din Rom�nia. „DNA este arbitrul luptei politice din Rom�nia“, a precizat ministrul Chiuariu.
Ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu, ministrul pentru Relatia cu Parlamentul, Mihai Voicu, si ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian s�nt urmatorii pe lista DNA. Ministrul justitiei, Tudor Chiuariu, sustine ca Directia Nationala Anticoruptie va cere �n cur�nd Comisiei speciale de la Cotroceni avizul pentru �nceperea urmaririi penale �n cazul celor trei.
Tudor Chiuariu spune ca DNA a demarat „dosariada liberalilor“, dupa ce el a cerut demisia procurorului sef al sectiei a II-a a DNA, Doru Tulus.
Finul lui Basescu chemat la DNA
Primarul Aradului, Gheorghe Falca, fin al presedintelui Traian Basescu, este audiat de procurorii anticoruptie. Acesta s-a prezentat la sediul DNA. Pe 29 ianuarie, procurorii anticoruptie au �nceput urmarirea penala �mpotriva primarului municipiului Arad, Gheorghe Falca, pentru luare de mita si abuz �n serviciu, si a viceprimarului Tiberiu Dekany, pentru abuz �n serviciu. Cei doi s�nt cercetati pentru v�nzarea catre o firma privata a unui teren de 5 hectare din centrul Aradului, pe care se afla vechea fabrica de zahar din oras, la un pret cu mult sub pretul pietei.
Suspiciunile care planeaza asupra acestei tranzactii pornesc de la faptul ca firma respectiva a v�ndut ulterior terenul la un pret de trei ori mai mare dec�t cel platit Primariei.
Ancheta DNA a fost demarata �n urma unei pl�ngeri semnate de o persoana a carei identitate nu a fost facuta publica de procurori. DNA a pus sub sechestru �ntreaga avere personala a lui Gheorghe Falca.
Videanu, reclamat la DNA
Primarul general al Capitalei Adriean Videanu a fost reclamat la Directia Nationala Anticoruptie. Un fost consilier municipal PSD, Doru Giugula, �l acuza de falsificarea unei hotar�ri de consiliu. Reclamantul spune ca pl�ngerea pe care a depus-o ieri dimineata la DNA este semnata de mai multi bucuresteni. Doru Giugula a declarat ca primarul Bucurestiului a modificat o hotar�re de consiliu astfel �nc�t aria exproprierilor �n zona bulevardului Tudor Vladimirescu s-a extins.
Dosarul Flota din nou pe tapet
Expertiza tehnico-maritima si economico-financiara �n dosarul Flota a fost ceruta de procurorul de caz �n urma deciziei �naltei Curti de Casatie si Justitie de a retrimite dosarul la DNA pentru vicii de procedura. Retrimiterea dosarului a fost motivata de faptul ca rechizitoriul nu fusese semnat de seful Parchetului National Anticoruptie, ci de adjunctul acestuia. �n dosarul Flota s�nt cercetate circa 80 de persoane acuzate de abuz �n serviciu, fals intelectual si delapidare.
Imunitate
Directia Nationala Anticoruptie a decis ca din dosarul Flota sa fie separat un alt dosar pe numele presedintelui Traian Basescu. DNA a argumentat ca seful statului s-ar bucura de imunitate. Fostul consilier prezidential, Renate Weber, spune ca �nalta Curte de Casatie si Justitie ar fi trebuit sa clarifice situatia �n privinta presedintelui. „La �nceputul anului 2005, c�nd �nalta Curte de Casatie si Justitie a avut dosarul �n fata, ar fi putut - chiar ar fi trebuit - sa clarifice situatia: sa ne spuna daca presedintele are imunitate sau nu, si �n functie de asta sa ia decizii. �nalta Curte a trecut sub tacere acest aspect, a retrimis dosarul la Parchet pentru ca era, �ntr-adevar un viciu de procedura. La Parchet exista �ntr-adevar conceptia ca presedintele are imunitate“.
Alaturi de ceilalti suspecti cercetati �n acest dosar, presedintele Traian Basescu este acuzat ca, �n perioada �n care a fost ministru al transporturilor, ar fi prejudiciat statul prin v�nzarea unor nave din flota comerciala. Chiar daca momentan nu este cercetat, prescriptia faptelor este suspendata pe perioada �n care Traian Basescu are imunitatea conferita de functia de sef al statului. Conform DNA, procurorul de caz va analiza concluziile expertizei care a fost finalizata la sf�rsitul saptam�nii trecute. Procurorul poate decide trimiterea dosarului la instanta suprema sau poate cere expertilor clarificari suplimentare. Efectuarea actualului raport de expertiza a fost cerut de procurorul de caz �n urma cu aproape un an.
|