HCM Roman, �nvinsa pe propriul teren
Handbal Club Municipal (HCM) Roman a pierdut meciul programat �n prima etapa a Ligii Nationale la handbal feminin, �n fata echipei Tomis Constanta, partida ce a avut loc s�mbata, 1 septembrie, �n Sala Polivalenta. Gruparea de la malul Marii Negre a trecut de romascance cu scorul de 24 - 22 (12 - 11). Antrenorul secund Dan Moisii a precizat ca, de fapt, nu Tomisul a �nvins, ci HCM Roman a scapat meciul din m�na. „A fost un joc greu, �n fata unei echipe experimentate, puternice, pe care am fi putut, totusi, sa o �nvingem, daca am fi evoluat mai bine. S-a vazut lipsa de experienta a jucatoarelor noastre tinere. Noi am condus cea mai mare parte a partidei, dar fetele au facut numeroase greseli, pasi, pase gresite si ratari care au fost speculate de adversare“, a declarat Dan Moisii. Pentru HCM au �nscris Paval (6 goluri), Demeterca (8), Moldovan (4), Calu (2), Pop (1) si Ignat (1). �n teren au mai intrat Tita, Stoleru, Dudescu, Ilie, Radulescu, Olariu si Ciubotaru. Miercuri, 5 septembrie, pentru elevele antrenorului principal Liviu Paraschiv urmeaza �nca un test de foc, �n compania echipei Jolidon Cluj. Partida, programata �n etapa a II-a a Ligii, va avea loc tot pe terenul echipei romascane. La acest meci, sperantele de victorie ale sportivelor de la HCM s�nt legate de faptul ca handbalista Carmen Amariei, componenta a lotului national, ar putea sa nu joace pentru clujence.
|