„Mincinosii“ de la „Arcelor Mittal“, la concurs
• Sindicatul Liber Petrotub a organizat un concurs de pescuit, la iazul Lates • cel mai mare trofeu a avut 2,5 kilograme • tevarii asteapta sa se distreze �n strand • Distractia a fost la ea acasa �n r�ndurile membrilor Sindicatului Liber „Petrotub“ (SLP), de la „Arcelor Mittal“ Roman, s�mbata, 11 august, c�nd a fost organizat un interesant si reusit concurs de pescuit al ultimilor ani, cu prilejul „Zilei Metalurgistului“. Chiar daca a fost oarecum „umbrita“ de refuzul tevarilor de la Sindicatul „Romantub“ de a se alatura colegilor, cu g�ndul la propriul concurs, manifestarea a adus, tuturor celor prezenti la iazul Lates, din comuna B�rgauani, mari satisfactii. De altfel, acesta a fost primul an, dupa o lunga bucata de vreme, c�nd numai cine nu a vrut nu a prins peste. Indiferent de postul pe care �l ocupa �n fabrica sau pregatire, tevarii, alaturi de invitati, si ei destul de numerosi si bine echipati, s-au simtit excelent, carasul musc�nd �n disperare orice momeala �i ofereau cei de pe mal. De mentionat ca nu au lipsit nici „bucatile“, ten sau crap oglinda, unul dintre aceste exemplare av�nd, chiar, o poveste interesanta.
Plecarea a avut loc la ora 5.30, din fata Casei de Cultura Roman, cu autocarul pus la dispozitie de sindicat, tevarii reunindu-se la iazul deputatului Ioan Munteanu, �n scurt timp, echipati si gata de „lupta“. Organizatorii au �ncins gratarele de la prima ora, astfel �nc�t, p�na ce „responsabilii“ cu �mpartirea cafelutei si a tariei au ocolit o data iazul, numai bine s-au facut si c�rnaciorii. Asa ca a mers si o bere. „Concursul de pescuit este o traditie de care nu aveam cum sa nu tinem cont. Vad ca toata lumea prinde peste si se simte foarte bine“, a declarat Gheorghe Ciobanu, liderul Sindicatului Liber „Petrotub“.
O prezenta aparte �n peisaj a reprezentat-o fostul director al fabricii, Vasile Dumitrache, care a „facut nota“ discordanta fata de colegii care scoteau caras dupa caras. C�nd era c�t pe ce sa se termine �ntrecerea, pescarul �n cauza, ce v�na doar pestii mari cu turta de srot si avea �n juvelnic doi carasi, a dat lovitura. Acesta a prins un ten de 2,5 kilograme, cel mai mare din concurs. Trofeul, �nsa, i-a placut at�t de mult unui alt tevar, �nc�t si-a golit imediat buzunarul de 500.000 de lei vechi, cumpar�nd pestele care, totusi, va puncta �n clasament pentru cel care l-a scos din apa. „Toti au fost c�stigatori prin participare si prin faptul ca au putut sa-si ia capturile acasa. Am vazut colegi care aveau 10, 14 sau 15 kilograme �n juvelnice, nu am mai contorizat si acest lucru. S-a prins peste «puternic», cel mai mare apartin�ndu-i domnului Dumitrache. Acesta va fi premiat �n cadrul festivitatii din strand“, a declarat Danut Radu, viceliderul SLP. Acesta a mai mentionat ca seria sarbatorilor dedicate celebrarii „Zilei Metalurgistului“ va continua p�na pe 19 august, c�nd, �n strand, se va aduna �ntreaga suflare din fabrica, �n conditiile �n care productia va fi oprita. De mentionat ca tevarii vor primi cu acest prilej prima de 1,2 milioane de lei si bonuri valorice din care �si vor putea lua mici si bere �n strand.
FOTO: Tevarii au fost �nvinsi la pescuit chiar de catre fostul director
|