Iustin Baciu si Petru Iftimie, �nvingatori la Odessa
• Baciu, ca jucator, si Iftimie, ca antrenor, au ajutat Rom�nia sa se califice la turneul final al Tennis Europe Nations Challenge • Ilinca Stoica, la europenele de la Ostrava, a jucat semifinalele probei de dublu • Iustin Baciu, ca jucator, si Petru Iftimie, ca antrenor, ambii de la Tennis Star Piatra Neamt, s-au calificat �mpreuna cu nationala Rom�niei la turneul final al Tennis Europe Nations Challenge, echivalentul unui campionat european pentru echipe de tenis alcatuite din jucatori de 12 ani. Turneul preliminar a avut loc la Odessa, pe malul Marii Negre, saptam�na trecuta, iar micii tricolori, coordonati de Iftimie, au facut parte dintr-o grupa cu Slovenia, Serbia, Ucraina si Slovacia. Numai Rom�nia si Slovenia au jucat �n turul I, tricolorii trec�nd de adversarii lor cu 3-0 la general. �n faza a doua, cea a semifinalelor, Rom�nia a jucat contra Serbiei, de care a trecut cu 2-1, iar, �n finala, Ucraina a pierdut tot cu 1-2 jocul cu rom�nii. Iustin Baciu a jucat �n toate cele trei confruntari ale selectionatei tricolore, c�stig�nd clar prima �nt�lnire de simplu, pierz�nd-o pe a doua si c�stig�nd-o pe a treia cu liderul gazdelor, Oleksandr Kyrychenko, scor 6-2/6-2. De asemenea, pietreanul a evoluat �n toate cele trei meciuri de dublu. Av�nd �n vedere ca a terminat pe locul 1 concursul de la Odessa, Rom�nia s-a calificat la turneul final al Tennis Europe Nations Challenge, �ntrecere care urmeaza a se disputa �n localitatea italiana Alghero. Competitia care se va disputa cu trofeul pe masa va fi �n perioada 9-12 august.
La Ostrava, �n Cehia, Ilinca Stoica, de la Condor Piatra Neamt, a atins pragul semifinalelor �n proba de dublu, fac�nd pereche cu cealalta rom�nca �nscrisa �n concurs, Ingrid Radu. Cele doua au pierdut �n penultimul act al competitiei �n fata dublului s�rb Tamara Curovic - Aleksandra Krunic, scor 6-1/7-5. Stoica a jucat si la simplu, fiind eliminata �n turul patru de Vivier Juhaszova, din Slovacia, favorita numarul 1 la c�stigarea titlului european, scor 6-1/ 6-2.
|