Jandarmii nemteni „pregatesc“ noul campionat national de fotbal
Ieri, la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Neamt, au fost invitati reprezentantii clubului de fotbal Ceahlaul Piatra Neamt si cei ai suporterilor. �nt�lnirea a avut drept scop stabilirea modalitatilor de colaborare pentru sezonul competitional 2007-2008. La discutii au participat colonelul Sorin Gherman, seful jandarmilor nemteni, locotenent colonel Vasile Stan, seful Serviciului Organizare-coordonare misiuni, precum si Ioan Marginean, vicepresedinte la FC Ceahlaul, si Gelu Cracana, administrator al SC Suporter Piatra Neamt. �n prima parte a �nt�lnirii s-a facut o analiza a colaborarii dintre cele doua institutii, au fost prezentate problemele cu care s-au confruntat fortele de ordine si organizatorii �n sezonul precedent si s-au stabilit o serie de masuri care sa duca la �mbunatatirea masurilor de ordine publica si adaptare a sistemului de ordine publica la noile cerinte ale FRF. De asemenea, s-a discutat despre necesitatea amenajarii unui spatiu �n care fortele de ordine sa poata lua masurile legale �mpotriva persoanelor care comit fapte ilicite, difuzarea mesajelor cu privire la obligatiile ce revin spectatorilor, afisarea mesajelor la portile de acces si �n locurile usor vizibile a obligatiilor ce revin spectatorilor, folosirea sistemului de acces pentru cunoasterea corecta a numarului de participanti la evenimentul sportiv; folosirea sistemului de acces cu legitimatii personalizate pentru identificarea eventualelor persoane care �ncalca normele de conduita sociala; modul de asigurare a securitatii suporterilor nemteni pe timpul deplasarii la meciurile din deplasare ale echipei. „Activitatea desfasurata astazi (n.n.ieri) va fi reluata �n perioada imediat urmatoare, pentru stabilirea detaliilor finale �naintea �nceperii Campionatului si pentru semnarea �ntre cele doua parti a unui contract de prestari servicii“, a declarat locotenentul Catalin Resmerita, purtatorul de cuv�nt al jandarmilor nemteni.
|