Ambulante noi la Roman
• ambulantele Dacia Logan MCV cu sapte si cinci locuri s�nt utilizate doar pentru transportul persoanelor dializate Statia de Ambulanta Roman beneficiaza de serviciile a doua autosanitare noi, aduse printr-un program guvernamental. Ambulantele s�nt de tip Dacia Logan MCV, cu sapte si cinci locuri, rezervate exclusiv transporturilor nemedicalizate. Masinile s�nt utilizate doar pentru deplasarea persoanelor din zona Romanului care necesita dializa la centrul medical de la Piatra Neamt. „Am primit, recent, cele doua Ambulante necesare pentru a putea duce, �n conditii mai bune, bolnavii din zona la dializa. Av�nd �n vedere ca, p�na �n prezent, aceasta categorie de pacienti era transportata cu vechile autosanitare, �n conditii care se cunosc deja, de multe ori insuportabile, mai ales pe timp canicular, era necesara o astfel de schimbare. Noile ambulante s�nt deservite tot de conducatorii auto ai statiei, dupa un program bine stabilit si, din ceea ce acestia au spus, dializatii nu ar mai avea de ce sa se pl�nga“, a declarat doctor Claudia Dumitrasc, medic de garda la Statia de Ambulanta Roman. Daciile nu s�nt �nsotite si de personal medical, dar, daca pe timpul transportului bolnavii reclama probleme de sanatate, este chemata o autosanitara medicalizata de la Roman. Reamintim ca, �n nenumarate r�nduri, pacientii din aceasta categorie s-au pl�ns inclusiv la prefect pentru ca s�nt transportati, „ca vitele“, �nghesuiti, motiv pentru care foarte multi dintre acestia ajungeau destul de „sifonati“ la Piatra Neamt.
|