La Draga �n batatura
• interviu cu Ion Antonescu Ion Antonescu e un tip deschis, amabil si locvace. Onomastica sa, identica cu cea a binecunoscutului personaj al istoriei politice si militare rom�nesti, e convertita plastic �n apelativul „Maresalul“. �n guvernarea trecuta a lucrat �n Ministerul Culturii si a ramas �n memorie prin cunoscutele escapade turistice oferite marilor artisti rom�ni, initiativa care i-a atras si numeroase critici si comentarii nu tocmai binevoitoare. �n orice caz, de aceasta slabiciune au profitat c�teva zeci de mari actori ai Rom�niei care au avut ocazia sa se afle din nou �mpreuna si sa rememoreze vremurile gloriei lor. Si, dupa cum marturiseste interlocutorul meu, dincolo de insidiozitatile unora, actul sau vine din dragostea profunda ce o poarta teatrului si marilor actori care, din pacate, nu se bucura acum de stima si pretuirea care li s-ar cuveni.
Visuri �mplinite
Reporter: Cu ce prilej la Piatra Neamt chiar �n ziua referendumului? Ati venit sa votati aici?
Ion Antonescu: Ideea de baza este ca de mic am iubit-o pe Draga Olteanu. C�nd esti copil, ai c�teva visuri. Si dorinte. Si am dorit sa pot sa ma aflu �n preajma unor mari idoli ai mei: Draga Olteanu, Marin Moraru... Erau actorii mei preferati. Viata mi-a oferit sansa de a-i cunoaste nu numai pe ei, ci pe aproape toti actorii galeriei de aur a teatrului rom�nesc. Si pentru ca o iubesc foarte mult, nu am putut rezista rugamintii ei de a veni cu oameni de cultura, actori, c�ntareti si ziaristi la ea acasa.
Rep.: �n batatura, cum s-ar zice.
I.A.: Da. Se simte putin parasita aici... a venit relativ recent... am �nteles ca la teatrul de aici nu s-a dorit colaborarea cu d�nsa... si a vrut sa le dea o lectie, demonstr�nd ca este iubita de marii nostri actori.
Rep.: Argumentul, oricum, se dovedeste a fi superfluu.
I.A.: Da, pentru ca, mai mult de at�t, cei care nu au putut veni, pentru ca aveau spectacole, Radu Beligan, Marin Moraru, Gheorghe Dinica, au trimis un mesaj plin de dragoste si consideratie. Trebuia sa mai vina si Ion Lucian, Sebastian Papaiani, dar, din motive de sanatate, au fost nevoiti sa renunte chiar �n ultima zi. Si nu numai ei; mai multi. Deci, am venit sa dam un semn de prietenie marii noastre actrite, Draga Olteanu-Matei.
Rep.: Sa amintim c�teva nume.
I.A.: Iurie Darie, Rudy Rossenfeld, Anca Pandrea, Lucia Muresan, Gheorghe Turda, Elena Merisoreanu, Elisabeta Turcu... Toti am fost aseara (vineri, 18 mai 2007 - n.n.), la spectacol.
Rep.: Pentru cei care nu stiu, trebuie sa precizam ca spectacolul cu pricina este „Visul unei nopti de iarna“ de Tudor Musatescu, realizat de „Teatrul vostru“, Compania „Draga Olteanu-Matei“ si Casa de Cultura a Sindicatelor Piatra Neamt, regizat de catre marea actrita si prezentat �n afara concursului �n cadrul celei de a XVII-a editii a Festivalului de teatru „Yorick“, care s-a desfasurat la sf�rsitul saptam�nii trecute la Piatra Neamt. Cum v-a placut?
I.A.: Toata lumea a recunoscut ca a facut un lucru excelent. Poti sa juri ca actorii s�nt profesionisti. Este o piesa foarte, foarte bine jucata. De aceea, le-am promis si o deplasare la Bucuresti, pentru ca nu cred ca multi actori ar fi jucat at�t de bine cum au jucat acesti tineri a caror profesie nu este cea de actor.
La „Maresalul“
Rep.: Stiu ca interesul dumneavoastra pentru sprijinirea lumii artistice nu se rezuma numai la aceste peripluri sentimentale.
I.A.: Evident ca nu.
Rep.: Ce faceti, mai nou, la „Capsa“?
I.A.: „Capsa“ a fost dintotdeauna un loc consacrat al artistilor. Un loc la care au dreptul �n virtutea memoriei afective a acestui loc. Am �ncercat sa revitalizez spiritul acestui loc de �nt�lnire al boemei artistice si am organizat recent adevarate medalioane ale marilor nostri artisti si c�ntareti. Dupa o prima parte, care a avut loc nu demult, luni (21 mai - n.n.), acum urmeaza partea a doua, cu Florin Piersic, cu Iordache, cu Arsinel, cu Stela, cu Jean Constantin... Multi... vreo cincizeci. Marti, c�ntaretii de muzica populara, miercuri, cei de muzica usoara, joi, moda. Tuturor le ofer un card prin care beneficiaza de preturi mici la m�ncare, bautura si nu numai. La nivel de parlamentar. Este locul lor, �n care pot sa vina oric�nd. La „Maresalul“, Capsa mileniului trei.
Rep.: �n sf�rsit, viata de actor. Acum, sa tot traiesti.
I.A.: Nu cred ca ei tin la bani at�t de mult. Mai mult tin la ideea de a fi bagati din nou �n seama, de a fi �n atentia publicului pe care l-au slujit decenii la r�nd. Se stie ca aplauzele s�nt hrana de zi cu zi a actorului. At�ta timp c�t Guvernul, si nu numai el, oamenii... �ncep sa uite aceste valori... Chiar discutam cu o ziarista de la „Jurnalul National“ care se �ntreba retoric: „Ce o sa scriu eu peste douazeci de ani? Despre cine?“. Pentru ca marile valori dispar. Iar tot ce a aparut acum - manele, Vacanta Mare si asa mai departe - nu o sa ram�na �n istorie.
Cum se vede fericirea
Rep.: Dincolo de celebrele si mult comentatele (uneori malitios) excursii pe care le-ati oferit actorilor �n anii trecuti, mi se pare ca s�nteti naravit la a face cu bani un soi de act cultural.
I.A.: Nu este neaparat un act de caritate. Nici nu vreau sa fie perceput astfel. Este o forma de a le reda acestor oameni, care au reprezentat si reprezinta foarte mult pentru cultura rom�na, �ncrederea �n sine si sentimentul ca nu s�nt uitati. Unii s�nt cam pe ultima suta de metri. Dupa cum vedeti, �ncet-�ncet, dispar unul c�te unul. Si dupa ce dispar, degeaba mai avem regrete.
Rep.: �n concluzie, de ce faceti toate acestea?
I.A.: Este �ntrebarea pe care mi-a pus-o si Radu Beligan asta vara, c�nd ne aflam �n Antalia, �mpreuna cu Marin Moraru si Gheorghe Dinica. Stiti ce i-am raspuns?
Rep.: ?
I.A: Pentru ca vreau sa citesc pe chipul dumneavoastra, fericirea.
Rep.: Suna superb. Care a fost reactia maestrului?
I.A.: A cumparat unei nepoate de-a lui o pereche de adidasi si a promis ca se va uita �n ochii ei �n clipa c�nd �i va oferi; pentru a vedea acolo, fericirea.
Pledoarie pentru cultura
Rep.: Fericire care, din pacate, astazi se vede tot mai greu.
I.A.: Se vede greu... De aceea repet ca s�nt multi oameni, cu foarte multi bani, care nu realizeaza ca nu se duc cu ei �n morm�nt. Si trebuie sa faci bucurie acum, c�t esti �n viata. Sa poti sa te bucuri de bucuria celuilalt. Dupa ce ai plecat, cine stie ce se �nt�mpla cu banii? Si nu-i pacat? C�ti bani �ti trebuie ca sa fii fericit? Putini. Dar restul? Fa un bine celor care ti-au facut un bine. Si eu consider ca toti cei din lumea culturala ne-au facut tuturor un bine. Omul are nevoie de aer, de apa, de m�ncare si, peste toate astea, de hrana spirituala. Tot omul consuma cultura, chiar daca te uiti la un film sau asculti o melodie. Or, asta �nseamna efort. Si acest efort trebuie rasplatit. Daca guvernantii nu se g�ndesc dec�t la ei si �si voteaza imediat salarii astronomice, la acesti oameni care ne-au facut, si ne fac �n continuare viata frumoasa, nu se g�ndeste nimeni. Si �ncerc, cu toate ca observ ca nu prea reusesc, sa determin oamenii de afaceri sa ajute cumva cultura. Pentru ca o tara ram�ne �n istorie prin cultura; �n nici un caz prin meciuri de fotbal. Nu am nimic cu fotbalul, dar nu mi se pare normal sa bagi at�tia bani �n niste oameni care-i cheltuie pe te miri ce: pe masini, pe fete si at�t. Nu ram�n ei �n istorie. S�nt extrem de perisabili. O tara ram�ne �n istorie, repet, prin cultura. Exemple s�nt destule, de oriunde: Egiptul, China, Peru... Nu razboaiele le-au definit locul istoric, ci cultura. Si acest lucru nu se �ntelege si nu a fost niciodata �nteles de catre conducatorii nostri.
Rep.: Sper sa cititi si pe chipul meu bucuria ca v-am re�nt�lnit.
Post Scriptum
Cum ne-a facut mai atenti la cele din jurul nostru, am cautat-o imediat pe doamna Draga. Era foarte bucuroasa de �nt�mplarea pe care o migalise prietenul ei, Maresalul, si a tinut sa precizeze:
„Stiam ca Antonescu o sa vina �mpreuna cu niste colegi de-ai nostri. �l iubesc de nu mai pot... pe Maresal. Chiar daca, �n legatura cu mine si cu relatia pe care o am cu cei de aici, nu a �nteles foarte bine totul. Si �mi pare rau ca nu au fost mai multi. Din nefericire, e �n timpul stagiunii si nu poti sa le pretinzi oamenilor sa vina sa te vada. Eu, de pilda, nu m-am putut duce la sarbatorirea noastra de la Craiova. Am avut treaba - sa nu ne-auda nimeni! - aici, la «Teatrul vostru». L-am numit asa pentru ca cei care vin sa cumpere bilete sa spuna ca «mergem la teatrul nostru». Cel de toate zilele.“
|