Lupte �ntre siiti si suniti �n Rom�nia
Ultimele iesiri la ramp� ale domnului Traian B�sescu, actualmente cu atributiile prezidentiale extirpate, au l�sat s� se vad� focoase, grenade, amenint�ri si pericole de r�zboi. Suspendatul presedinte nu s-a sfiit s�-si avertizeze adversarii c� va fi jale. Nu m-am mirat s� aud �ntr-un taxi din Bucuresti, iar taximetristii s�nt buni conduc�tori de mesaj public, c� s�nt posibile lupte de strad�. S� fim seriosi! Cine s� se bat� cu cine? Nu mai s�ntem �n epoca Pietei Universit�tii, cu "noi de-aicea nu plec�m, nu plec�m acas�/p�n� nu vom c�stiga libertatea noastr�". Ar fi caraghios s� auzi scand�ri parafrazate cu Traian B�sescu pe post de libertate. Taximetristul crede c� da, iar el chiar a auzit astfel de scand�ri. Mai mult, omul, comentator politic voluntar, opineaz� c� radicalizarea societ�tii rom�nesti n-a fost at�t de ad�ncit� nici m�car la revolutie c�nd se omorau putinii sustin�tori din umbr� ai lui Nicolae Ceausescu si restul populatiei. Amenintarea lui B�sescu, mascat� sub copertina indicilor de stabilitate economic�, fuga investitorilor str�ini, e una scr�snit�. Dac� acel "nu va fi bine" e legat chiar de luptele de strad� dintre cei care-l vor si cei care nu-l vor si spre care discret ne �mpinge chiar Traian B�sescu? Dac�, Doamne fereste, ne trezim �ntr-un r�zboi civil �n care rom�nii se bat cu rom�nii pentru Traian B�sescu?
Eu, unul, m� �ndoiesc de o asemenea perspectiv� apocaliptic�. Rom�nia a intrat �n Uniunea European�. Are de construit proiecte. Are de absorbit sute de milioane de euro pentru a-si schimba fata si a o asorta cu fetele simandicoase ale clubului european de elit� �n care am intrat. Milioane de rom�ni lucreaz� �n Italia, Germania, Franta, Spania, Israel, Marea Britanie. Unii lucreaz� peste Ocean. Sunt informaticieni �n Canada, iar unii spal�, la etajul o sut�, geamurile zg�rie-norilor din New York, �ndeletnicire la care se �ncumet� putini alti muncitori din lume. Plata este pe m�sura �n�ltimii. Au timp oamenii �stia s� fac� r�zboi civil pentru c� Traian B�sescu, terfelind Constitutia si confund�nd Palatul Cotroceni cu un birt, a fost suspendat si poate r�m�ne suspendat o vesnicie? N-as prea crede.
Zilnic, �n Irak mor zeci si sute de oameni. Nu mor �n conflictul cu inamicul american, ci �ntr-un conflict intern, absurd si s�ngeros. Se bat siitii cu sunitii. Si unii si altii s�nt musulmani. Si unii si altii cred �n Dumnezeul lor care se cheam� Alah. Exist� doar niste nuante, �nteleg, legate de profetul Mahomed. Acele nuante au iscat patimi inimaginabile, dusm�nii inimaginabile, ur� c�t cuprinde. Contabilizarea mortilor nu tine de r�zboiul insurgentilor cu "americanul cotropitor", ci de ura intern�. Este absurd s� ne imagin�m c� rom�nii vor ajunge s� se cotonogeasc� pe str�zi si chiar s� se ucid� pentru profetul Traian B�sescu. Tr�im �n Europa. Am avut o revolutie �ns�ngerat�. Au murit multi oameni nevinovati. Amenint�rile domnului B�sescu, precum c� "nu garanteaz�" ce se va petrece nu-mi plac �ns�. Am �nt�lnit �n aceste zile destui "fundamentalisti" pro-B�sescu si destui "fundamentalisti" anti-B�sescu. S�-si fi pierdut �ntrat�t busola unii dintre noi �nc�t, la mitingurile care vor urma, s�-si dea cu pancartele �n cap pentru o cauz� ridicol�?
P.S. Scenariul mitingului din Piata Constitutiei (�n fata Parlamentului), m� atentioneaz� un coleg jurnalist, cuprindea si r�m�nerea acolo a ostilor pro-B�sescu, blocarea legislativului, d�r�marea cu tunul popular a inamicului dinl�untru. N-a iesit povestea, fiindc� num�rul demonstrantilor a fost prea mic si f�r� calit�tile lupt�torilor de strad�. Vi-i puteti imagina pe Elena Udrea, oric�t ar suspina dup� suspendatul presedinte, renunt�nd la dusul de sear� pentru a r�m�ne s�pt�m�ni �n sir �n cort sau pe tot mai g�rbovitul Stolojan �ntepenind cu steagul �n m�n� trei nopti la r�nd? Eu nu.
|