Patru miliarde, costul referendumului la Roman
�n cadrul conferintei s�pt�m�nale de pres� sustinut� la Prim�ria municipiului Roman, edilul sef, Dan Ioan C�rpusor, a precizat c� �n aceast� s�pt�m�n� vor fi identificate si reamenajate toate locatiile unde cet�tenii orasului vor decide soarta presedintelui Traian B�sescu. „�ncep�nd de ast�zi, (luni, 23 aprilie, n.red.), vor fi demarate preg�tirile �n vederea referendumului ce va avea loc pe 20 mai. Vor fi vizitate toate spatiile �n care au fost organizate pentru alegerile anterioare sectii de votare. O parte dintre acestea au disp�rut. Vor fi inventariate aceste locatii si �n functie de starea acestora vor fi f�cute reamenaj�ri. Dac� va fi necesar, functionarii Prim�riei Roman desemnati pentru organizarea acestui referendum vor lucra si peste program. Chiar dac� timpul ne preseaz�, s�ntem obligati s� respect�m legislatia �n vigoare“, a declarat primarul Dan Ioan C�rpusor. Acesta a mentionat c�, din informatiile primite, organizarea referendumului �n municipiul Roman va costa Guvernul circa patru miliarde de lei. „Va fi necesar s� organiz�m aceast� actiune cu respectarea legilor si a constitutiei, �n asa fel �nc�t cet�tenii municipiului s�-si poat� exprima vointa, �n conditii optime, �n leg�tur� cu soarta presedintelui Traian B�sescu“, a conchis primarul Dan Ioan C�rpusor.
|