Ziua �n care a murit mama
De c�teva zile, dimineata, la pr�nz si seara, clopotul bisericii din satul meu bate prelung. Bate, nu pentru c� azi, asa cum se agit� �ntreaga pres� rom�neasc� va fi suspendat Traian B�sescu. Nu. Bate pentru c� a murit mama. Sunetul, ca un bocet, vesteste s�tenii c� a mai murit unul dintre ei. La dou� palme de mine, �n sicriu, e chipul subtiat al mamei. Privesc la visinul din fereastr� care a �nflorit alb, viguros, indiferent, obraznic. S�tenii vin, unul c�te unul, si rostesc cu voce trist� „Dumnezeu s-o ierte!“. Eu repet, aproape mecanic, „Dumnezeu s-o ierte!“. La orele 11 vor veni preotii. Acum e zece. Cineva m� cheam� la telefon. E secretara mea de la Bucuresti. Aveti de scris un editorial, �mi spune ea. A murit mama, r�spund. Stiu, zice fata, dar trebuie s� scrieti. Toat� viata am scris. Mort, copt, pe o r�n�, �n p�dure sau pe vapor, pe mas� sau pe genunchi. Am scris, am scris, am scris. Azi ar trebui s� fac rabat de la o obligatie care mi-a m�ncat zilele. Mama a fost primul scriitor pe care l-am cunoscut. Mama m-a �nv�tat disciplina scrisului. A fost dasc�l �n satul meu, mai �nt�i �nv�t�toare, sef de promotie a scolilor normale din Ploiesti si Buz�u din timpul r�zboiului. Apoi filolog, cu studii la Universitatea din Bucuresti. A scris trei c�rti de poezie. A fost o viat� director de scoal�.
Televizorul nu merge, radioul e mut, vrajba de la Bucuresti nu intr� �n odaia �n care zace pe catafalc mama. Azi, au scris unii, e „ziua cea mai lung�“. Se joac�, via Traian B�sescu, destinul Rom�niei. �ncepe al treilea r�zboi mondial. E sf�rsitul lumii. Se usuc� iarba si avorteaz� florile abia deschise �n pomii fructiferi.
S�nt sunat de la un post de radio. Voce precipitat�. "Ce p�rere aveti, ca vicepresedinte al Clubului Rom�n de Pres�, despre suspendarea presedintelui Traian B�sescu?“. R�m�n cu receptorul �n m�n�, n�uc. Ce suspendare? Ce club? Suspendarea lui Traian B�sescu, repet� fata. �ncet, abia dac� m� aud eu: „Domnisoar�, a murit mama“. Si totusi, insist� ea, v� rog, stiti cum e, c�teva vorbe, �n direct. A murit mama, repet. Fata nu �ntelege si m� crede probabil nebun. �nchid.
Rom�nia tr�ieste spaima dac� va supravietui epocii Traian B�sescu. O religie nou� a pus st�p�nire pe multi dintre noi.
Bat clopotele la S�ngeru. Lung, desir�nd �n aer, sunetul. Bat a mort. Am mai auzit acest sunet c�nd a murit tata. S�nt trei decenii �ntre sunetul de atunci si sunetul de azi. Azi a murit mama.
S�tenii vin, unul c�te unul, vin functionarii prim�riei. Azi noapte au vegheat-o profesorii scolii din sat. Se aliniaz� �ncet, l�ng� peretele casei, jerbe si coroane. Nimeni nu vorbeste despre suspendarea lui Traian B�sescu. Nimeni nu pomeneste despre iminenta disparitie a Rom�niei prin demisia sau demiterea liderului providential. Satul meu tr�ieste trist doar moartea mamei. Eu, pentru a nu fi mustrat din sicriu de mama, dictez, pe un celular, aceste vorbe care s�nt o scuz� pentru cititorul meu. Ele au menirea s� �nlocuiasc� un editorial. �n satul meu, cel putin �n satul meu, suspendarea, demisia sau demiterea presedintelui nu reprezint� un eveniment. A murit „Doamna Virginia“, fosta directoare a scolii, soptesc oamenii. Eu si fratele meu s�ntem priviti �ntr-un fel anume. St�m l�ng� mama, apoi alerg�m unul dup� gropari, altul s� pl�tim clopotarul. Ritualurile trebuie �ndeplinite. E o prim�var� puls�nd� pe dealuri.
Va supravietui Rom�nia suspend�rii domnului Traian B�sescu? E azi "ziua cea mai lung�" a patriei, patria de care �mi vorbea mama c�nd eram copil de scoal�. Nu stiu. Stiu doar c� ea a murit. Ea a fost suspendat� de Dumnezeu si e tot ce m� intereseaz� azi, m�ine si �ntotdeauna. Satul meu va tr�i cu si f�r� Traian B�sescu. A murit mama. Peste c�teva ceasuri, o �ngrop�m. Dumnezeu s-o odihneasc� �n t�r�na cimitirului. Rom�nia r�m�ne, �ns�, vie cu si f�r� Traian B�sescu. Mi-e �ns� extrem de greu s� accept c� eu r�m�n viu f�r� mama.
|