Garda Financiar� a iesit la v�n�toare
• au fost verificate firme din mai multe domenii de activitate • s-au aplicat numeroase amenzi, dar s-au dispus si confisc�ri • Comisarii G�rzii Financiare Neamt au efectuat luna trecut� mai multe controale la agentii economici din judet. Au fost verificati at�t cei care comercializeaz� produse accizabile, c�t si tranzactiile cu material lemnos, cei specializati �n mor�rit panificatie sau prestatorii de servicii. �n cele mai multe cazuri s-au aplicat amenzi dar au fost dispuse si confisc�ri. „Un num�r de 13 agenti economici verificati aveau ca obiect de activitate producere, �mbutelierea si comercializarea alcoolului si a b�uturilor alcoolice. Pentru abaterile de la prevederile legale au fost aplicate un num�r de 11 amenzi contraventionale �n valoare total� de 28.200 de lei, iar confisc�rile la acestia s-au cifrat la 6.850 de lei“, a declarat Mihai Archip (foto), comisar sef de divizie �n cadrul G�rzii Financiare Neamt. Nu au fost sc�pati din vedere nici alti agenti economici care comercializau diverse produse accizate, tutun, cafea sau aur. Au fost „c�lcate“ 47 de astfel de firme, iar �n 39 de cazuri s-au dat amenzi, valoarea acestora cifr�ndu-se la 26.100 de lei. Actiunile tematice au vizat si modul de respectare a prevederilor legale �n domeniul exploat�rii, valorific�rii si comercializ�rii masei lemnoase. Din cei 30 de agenti economici verificati, 24 nu erau �n regul� si pentru aceasta au pl�tit amenzi, �n total 24.600 de lei. Alte 17 controale au avut loc �n domeniul gestion�rii si valorific�rii deseurilor reciclabile. Cele 16 amenzi date de comisari au totalizat circa 10.000 de lei noi. 7 amenzi urmeaz� a fi pl�tite de firmele care au ca obiect de activitate mor�ritul si panificatia, valoarea sanctiunilor cifr�ndu-se la 4.500 de lei. �n perioada mentionat�, conform statisticii pe luna martie 2007, au mai fost verificate alte 65 de societ�ti comerciale, prestatoare de servicii. �n final, au fost date 42 de amenzi de 28.500 de lei. Pentru respectarea normelor de comert si a disciplinei financiare s-a verificat si activitatea din piete, t�rguri si oboare. Cele 82 de astfel de actiuni s-au finalizat cu 72 de sanctiuni contraventionale, �n valoare de 44.400 de lei. Alte 24 de actiuni au avut loc pe arterele de circulatie, fiind verificate 576 de mijloace de transport. Din 18 amenzi pentru neregulile descoperite s-au cumulat 10.700 de lei. Amenzi de peste 21.000 de lei si confisc�ri de 350 de lei au fost „distribuite“ c�tre 38 de agenti economici nemteni care nu au respectat reglement�rile legale referitoare la �nt�rirea disciplinei financiare.
|