Democratii din Roman au oferit cadouri b�tr�nilor
Membrii Partidului Democrat din municipiul Roman au f�cut cadouri cu ocazia Pastelui unui num�r de treizeci de romascani de v�rsta a treia. Actiunea a avut loc ieri, 4 aprilie, ora 16, la sediul organizatiei locale. Pensionarii au primit pachete �n valoare de 50 lei fiecare, ce contineau produse alimentare. „Am initiat aceast� actiune �n colaborare cu membrii partidului si am �ncercat s� sensibiliz�m un pic niste oameni care au nevoie de noi �n aceast� perioad�. S�ntem �n S�pt�m�na Mare, deci �n preajma s�rb�torilor pascale, si am vrut s� aducem un z�mbet pe buzele lor, cu at�t c�t am putut noi face. Actiunea va continua si m�ine, la Secuieni, la familia care a avut trei gemeni, care, din p�cate, au r�mas doar cu doi, iar al�turi de mine va fi si doamna doctor Daniela Nazaretian. �n mod sigur acestia vor avea nevoie de noi si cu sigurant� le vom face o surpriz� pl�cut� pentru c� le vom duce produse de care au nevoie �n aceast� perioad�“, a declarat Valeriu Perc�, presedintele Organizatiei Locale PD Roman. Actiunea a fost finantat� de membrii PD, care au mentionat c� aceast� activitate va continua �n zilele urm�toare, acolo unde va fi nevoie. „Am organizat actiunea de ast�zi cu membrii partidului si membrele Organizatiei Femeilor Democrate. Ne-am g�ndit �n primul r�nd la b�tr�nii cu pensii mici si am luat leg�tura cu membrii asociatiilor de locatari care ne-au comunicat persoanele cu nevoi deosebite. Am dat 30 pachete, urm�nd s� ne ducem acas� la persoanele care nu se pot deplasa. Financiar activitatea a fost sustinut� doar de membrii partidului, f�r� sponsoriz�ri din afar� cu bani sau produse“, a declarat Viorica Lucescu, presedintele Organizatiei Femeilor Democrate
|