PLD Neamt „a pescuit“ o functie la congres
• Laurentiu Dulam� a fost ales �n Comisia de Arbitraj, Etic� si Onoare a partidului • Cristian V�t�jelu a candidat pentru comisia de cenzori, dar n-a �ntrunit voturile necesare • Liberal-democratii nemteni au mai pescuit o functie la nivel national. Laurentiu Dulam� a fost ales �n Comisia de Arbitraj, Etic� si Onoare a PLD la congresul de s�mb�t�, bif�nd, astfel, pe r�boj o nou� functie pentru filiala Neamt, pe l�ng� pozitia din Delegatia Permanent� detinut� de Vasile Pruteanu, �n calitatea sa de deputat. Cel�lalt candidat liberal-democrat nemtean, Cristian V�t�jelu, nu a �ntrunit num�rul de voturi necesar pentru a ocupa o functie �n comisia de cenzori a PLD, dar nici nu e foarte am�r�t din cauza asta. Una peste alta, PLD Neamt s-a �ntors cu elan de la primul congres. Presedintele provizoriu, deputatul Vasile Pruteanu, spune c� partidul este mai puternic dup� �ntrunirea de s�mb�t�. „A fost bine. Au participat peste 1.200 de delegati din toat� tara, ne-am ales conducerea, am definitivat statutul si programul politic. De acum, ne preg�tim pentru organizarea alegerilor interne. �n cel mult trei luni, vom avea alegeri la organizatiile judetean�, municipale, or�senesti si comunale. Nu stim data exact�, urmeaz� s� ne stabilim planul. �n paralel trebuie s� ne continu�m activitatea, s� aducem noi membri, s� �nfiint�m noi organizatii si s� le �nt�rim pe cele pe care le avem deja. �n plus, trebuie s� ne concentr�m un pic mai mult eforturile �n zona Romanului. Per ansamblu, �ns�, consider c� primul congres al Partidului Liberal Democrat a fost un semnal bun pentru cet�tenii Rom�niei si am convingerea c� PLD se va �nscrie pe un curs ascendent pe scena politic�, av�nd �n vedere situatia actual�. Cred c� la alegerile parlamentare viitoare vom da un nou semnal bun, prin num�rul de parlamentari pe care �l vom obtine“, a declarat Vasile Pruteanu.
Prima echip� a PLD, dup� congresul de s�mb�t�, este condus� cu acte-n regul� de Theodor Stolojan, ales presedinte cu 1.198 de voturi „pentru“, 5 „�mpotriv�“ si 12 voturi anulate. Nici ceilalti lideri aspiranti la functii majore �n partid nu s-au bucurat de toate voturile colegilor prezenti la congres. Gheorghe Flutur a devenit presedinte executiv cu 1.201 voturi „pentru“ si 14 „�mpotriv�“, iar Valeriu Stoica este presedintele Consiliului National al Reprezentantilor PLD cu 1.116 voturi favorabile si 51 �mpotriv�. Vicepresedinti au fost desemnati Aurelian Florin Popescu (resurse umane), Raluca Turcan (imagine si comunicare), Cornel Stirbet (probleme juridice), Mihai T�buleac (relatiile cu mediul de afaceri si sindicatele), Gabriel Sandu (constructia si dezvoltarea partidului), Cristian Boureanu (relatii politice si internationale) si Mircea Cintez� (relatia cu societatea civil�). PLD si-a desemnat si secretarii executivi regionali, opt la num�r, Dumitru Pard�u fiind responsabilul pe Regiunea Nord-Est �n care este si PLD Neamt.
|