 Victorii conservatoare �n Senat
• PC a trecut prin comisia de buget proiectul pentru neimpozitarea profitului investit Conservatorii au obtinut, s�pt�m�na aceasta, dou� victorii �n Senat: una �n avantajul firmelor, cealalt� �n sprijinul pensionarilor. Proiectul de lege al Partidului Conservator privind neimpozitarea profitului reinvestit a repurtat un succes, ieri, la Comisia de buget-finante a Senatului. Proiectul este unul dintre cele mai vechi ale PC si are ca scop crearea de noi locuri de munc�, cresterea economic� si impulsionarea investitiilor �n economia rom�neasc�. �n egal� m�sur�, proiectul vizeaz� sustinerea competitivit�tii �ntreprinderilor mici si mijlocii, aflate �n concurent� cu �ntreprinz�torii din Uniunea European�. Aprobarea proiectului de lege este un succes al conservatorilor, �n numele si pentru �ntreprinz�torii rom�ni. „Initiativa noastr� are, printre altele, rolul de a stimula agentii economici pentru dezvoltarea societ�tilor, dar si de a limita �ncerc�rile de a ascunde sau transfera profiturile. Toti agentii economici, indiferent de m�sura �n care vor s�-si reinvesteasc� profitul, o vor putea face f�r� a fi impozitati. Datorit� acestui proiect, firmele care reinvestesc profitul obtinut nu vor fi impozitate cu 16%, cum dorea Guvernul. Amendamentele pe care le-am f�cut noi vizeaz� cresterea competitivit�tii agentilor economici. Neimpozitarea profitului reinvestit constituie o m�sur� care va stimula dezvoltarea agentilor economici, care �i va convinge s� �si utilizeze profitul pentru a se moderniza, a se retehnologiza, pentru a se preg�ti s� fac� fat� problemelor. Aceast� scutire de impozit se va aplica tuturor agentilor economici, indiferent de m�rime si de profil“, a declarat Silvia Ciornei, senator PC de Neamt. Au votat al�turi de conservatori pentru neimpozitarea profitului reinvestit parlamentarii social-democrati si peremisti, �n timp ce liberalii, democratii si udemeristii au fost �mpotriv�. Lucru care nu i-a mirat pe conservatori, av�nd �n vedere c� unul din motivele pentru care au iesit de la guvernare a fost tocmai faptul c� actuala Coalitie de guvernare nu a acceptat aceast� initiativ� legislativ�.
Cea de-a doua victorie a conservatorilor �n Camera superioar� a Parlamentului a fost pasul �nainte f�cut de proiectul privind constituirea unui fond de solidaritate social�. Comisia de buget-finante a dat aviz favorabil initiativei, ceea ce face mai realizabil acest fond. Proiectul initiat de PC prevede ca, timp de trei ani, 1% din profitul impozabil realizat de marile companii s� ajung� �ntr-un fond special, din care s� fie sustinuti financiar pensionarii cu venituri sub minimul pe economie. Conservatorii s-au g�ndit la firmele care realizeaz� anual peste o sut� de mii de euro profit, care prin acel 1% ar putea ajuta oamenii defavorizati social. �n plus, s-ar mai �ncuraja astfel „dezvoltarea practicilor de solidaritate social�“.
|